22 de elevi din or. Bălți, învățați de trainerii CNPAC cum pot contribui direct la crearea unui mediu școlar sigur și protector

20

Își doresc o școală non-violentă, sigură și prietenoasă. Cu acest scop, 22 de elevi ai claselor a 7-a și a 9-a de la Gimnaziul nr. 9 din orașul Bălți au participat, în perioada 1-10 aprilie curent, la trainingul „Participarea copiilor în crearea mediului școlar sigur și protector” care s-a desfășurat în centrul prietenos „Studia”.

Sub îndrumarea psihologilor și trainerilor de la Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), Nonna Mihalcean și Doina Lichii, participanții au beneficiat de o serie de activități menite să îi încurajeze să își exprime opiniile și să fie implicați în procesele decizionale care îi privesc direct.

Ulterior, elevii au explorat diversele forme de violență întâlnite în mediul școlar, au înțeles mai bine consecințele acestora și au dezvoltat abilități esențiale pentru a-și face vocea auzită.

În ultima zi a traningului, activitățile s-au axat pe Politica de Protecție a Copilului în mediul școlar. Astfel, participanții au aflat că implicarea lor în procesul de creare sau adaptare a acestei politici este esențială pentru asigurarea unui mediu școlar sigur și protector.

Trainingul s-a încheiat cu mulțumirile aduse formatorilor și Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), dar și cu angajamentul din partea elevilor că urmează să se implice active în procesul de elaborare a PPC: „Cred că acest lucru va îmbunătăți considerabil situația și climatul în școală”, a specificat un participant.

Acest stagiu de formare a fost organizat de CNPAC în parteneriat cu Childhood Foundation.

Vezi și: CNPAC a deschis ușile unui studiou unic și prietenos pentru copiii și adolescenții refugiați din Ucraina, la adresa str. Kopernik 23, în Gimnaziul nr. 9 din Bălți!