Serviciul de asistență psihosocială a copilului și familiei AMICUL este unul din puținele servicii specializate, care se implică activ în soluționarea cazurilor de violență, neglijare, exploatare și trafic al copiilor, în cadrul aplicării mecanismului intersectorial de cooperare (Hotărârea Guvernului nr. 270 din 08.04.2014). Astfel, sunt asistate atât cazurile referite de către autorități, cât și cazurile în care persoanele se adresează direct către CNPAC.
4 din 10 copii s-au adresat la CNPAC pentru că au fost victime ale abuzului emoțional, iar 3 din 10 au trăit trauma abuzului sexual. Conform criteriului de vârstă, cel mai des de serviciile CNPAC au beneficiat copiii între 11-15 ani, aceștia constituind aproape 40% din totalul de cazuri, iar 10% din cazuri au constituit copiii victime de vârstă preșcolară, de la 0-7 ani.
În cadrul planificării intervențiilor cu echipele multidisciplinare locale, CNPAC și-a asumat un șir de intervenții specializate, pe lângă informare, consiliere juridică, suport emoțional, monitorizare:
- Circa 180 de copii victime ale diferitor forme de abuz, precum și părinții/îngrijitorii acestora au beneficiat de consiliere psihologică și psihoterapie.
- 65 de copii victime sau martori ai violenței în familie și abuzului sexual au fost audiați în condiții prietenoase, în spații special amenajate, de către intervievatorii CNPAC. În acest mod a fost prevenită revictimizarea copiilor, totodată s-au obținut probe pertinente pentru condamnarea abuzatorilor.
- Cu concursul organelor de drept, în cazurile examinate la CNPAC au fost condamnați 32 abuzatori de copii, în special abuzatori sexuali și agresori familiali.
- 24 de copii au beneficiat de asistență specială în cadrul aplicării măsurilor urgente de protecție de către autoritățile tutelare. Copiii au fost plasați în medii sigure și prietenoase.
- Concluziile expuse de psihologi în rapoartele de evaluare psihologică, au contribuit la luarea deciziilor din partea autorităților în favoarea a 42 de copii.
Mai multe detalii privind asistența…http://amicel.cnpac.org.md/raporteaza-un-caz-de-abuz
Asistența copiilor a fost posibilă grație parteneriatului cu Direcția municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului, Ambasadei Olanda, Reprezentanței UNICEF în Moldova și zecilor de donatori individuali care au contribuit la reabilitarea copiilor victime în cadrul campaniei de fundraising DoDo-prietenul copiilor abuzați. http://cnpac.org.md/rom/dodo