Vizită de studiu în Olanda privind audierea copiilor în condiţii prietenoase

9

width=600În perioada 17 – 20 februarie a.c., 10 membri ai Grupului de lucru inter – instituţional pentru realizarea acţiunilor din domeniul justiţiei juvenile prevăzute de Strategia de reformă a sectorului justiţiei 2011-2016 au efectuat o vizită de studiu în Olanda cu scopul schimbului de experienţă şi bune practici privind investigarea cauzelor copiilor victime şi martori ai infracţiunilor.

Grupul de profesionişti a fost format din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Procuraturii Generale, Inspectoratului General al Poliţiei, Institutului Naţional de Justiţie, UNICEF, Centrului Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii.

În cadrul celor 4 zile de studiu profesional, participanții au avut posibilitatea să discute cu experți şi practicieni implicaţi în domeniu şi să viziteze mai multe instituţii implicate în audierea şi asistetnţa copiilor victime: Ministerul Justiţiei al Olandei, Procuratura şi Judecătoria din Haga, camerele de audiere a copiilor în condiţii speciale din cadrul Poliţiei din or. Amsterdam, Centrul de traume pentru copii şi tineri (KJTC), Centrul de asistenţă multidisciplinară a abuzului faţă de copii (MDC-K,) din Haarlem, Centrul Regional de Violenţă Sexuală, Utrecht.

Experienţa preluată va contribui la dezvoltarea în Republica Moldova a unei viziuni comune a instituţiilor din domeniul protecţiei copilului şi a organelor de drept cu privire la investigarea cauzelor în care copiii sunt victime sau martori ai violenţei, exploatării şi traficului de fiinţe umane.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului “Intervievarea structurată a copiilor victime și martori din Moldova” care este implementat în perioada anilor 2014-2016 de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltare Socială MOVISIE (Olanda) şi este susținut de Reprezentanța UNICEF în Republica Moldova și Fundația OAK.

Mai multe poze de la eveniment găsiţi AICI