Anunț pentru aplicarea la stagiul Instruirea psihologilor în aplicarea programului „12PLUS”

63

width=600

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii anunţă înscrierea la stagiul de instruire a psihologilor în aplicarea programului de dezvoltare a rezilienței adolescenților față de abuzul și exploatarea sexuală „12PLUS” care se va desfășura în perioada:

 I grup (psihologi SAP) – aprilie 2017

II grup (psihologi CSPT) – iunie 2017

Programul are drept scop dezvoltarea competențelor psihologilor din cadrul Serviciului de Asistență Psihopedagogică și Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor de a lucra cu adolescenții în vederea prevenirii abuzului și exploatării sexuale.  

Programul este constituit din partea teoretică care include 14 ore (2 zile de stagiu) și partea practică care prevede pregătirea, organizarea şi supervizarea a 8 sesiuni cu adolescenții.

Specialiștii care sunt interesați să aplice pentru acest program, trebuie să întrunească următoarele condiții:

  • să activeze în calitate de psiholog în cadrul Serviciului de Asistență Psihopedagogică (SAP) sau în cadrul Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor (CSPT);
  • să cunoască principiile și să posede abilități de instruire a adolescenților;
  • să aibă acordul scris al conducătorului instituției în care activează pentru a participa la programul complet de instruire (stagiul teoretic și activitățile practice);
  • cunoașterea prevederilor legale în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de copii și participarea la alte cursuri de formare în domeniul activităților dezvoltative cu adolescenții constituie un avantaj.

Costurile de participare la program (materialele de lucru, mapa participantului, Ghidul metodologic și CD cu filme, alimentarea) vor fi asigurate de organizatori. Contribuția fiecărui participant la stagiul de formare constă în asumarea cheltuielilor pentru transport. 

Certificarea participanților se va realiza la finalul programului, în baza raportului privind realizarea a cel puțin 2 programe cu adolescenții.

În total, comisia de concurs va selecta 50 de persoane (câte 25 pentru fiecare grup), iar listele specialiștilor selectaţi vor fi anunţate pe 15 aprilie 2017 și respectiv 15 iunie 2017 pe pagina www.cnpac.org.md.

Dosarul de aplicare conținând formularul de aplicare, acordul scris al conducătorului instituției se primesc pe adresa de email ptopada@cnpac.org.md sau la adresa or. Chișinău, str. Calea Ieșilor nr. 61/2, până la data de 15 aprilie 2017 (psihologii SAP) și 31 mai 2017 (psihologii CSPT).

Programul este furnizat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii în parteneriat cu Empowering Chidren Foundation în cadrul proiectului „Prevenirea abuzului și exploatării sexuale a copiilor din Europa Centrală și de Est” cu suportul financiar al OAK Foundation

 

Persoana de contact, Parascovia Topada, 0 22 74 83 78.