Este foarte important să evităm folosirea judecăţilor atunci când evaluăm eforturile copilului, pentru că ele mai mult exprimă valorile şi ideile noastre decât ajută într-un fel copilul să-şi dobândească încrederea în el însuşi. Astfel, este necesar efortul de a elimina din vocabular, în asemenea momente, orice judecată (ex. „bine”, „grozav”, „excelent”). Este mult mai bine ca ele să fie înlocuite cu propoziţii care exprimă un înţeles încurajator, cum ar fi:
- Formulări care demonstrează acceptarea:
„Pare să-ţi placă activitatea aceasta.”
„E frumos că-ţi face plăcere să înveţi.”
„Se vede că-ţi place foarte mult să faci asta.”
„Dacă nu eşti mulţumit cu ceea ce a ieşit, ce crezi că ai putea face ca să te simţi mai bine în acest sens?”
„Cum te face asta să te simţi ?”
- Formulări ce exprimă încrederea:
„Cunoscându-te, sunt sigur(ă) că ai să reuşeşti.”
„Ai să reuşeşti!”
„Am încredere în tine că vei şti ce să faci.”
„Nu-i uşor deloc, dar cred că ai să reuşeşti.”
„Ai s-o scoţi la capăt.”
- Formulări care subliniază contribuţiile şi aprecierile:
„Mulţumesc, a fost de mare ajutor ce ai făcut.”
„A fost o idee bună din partea ta să…”
„Mulţumesc, chiar apreciez ce ai făcut, pentru că mi-ai uşurat mult munca.”
„Am nevoie de ajutorul tău pentru…”
Către toată familia: „Chiar am petrecut un timp bun astăzi! Mulţumesc.”
„Ştiu că te pricepi la… Ai vrea să faci tu acest lucru pentru noi?”
- Formulări prin care este recunoscut efortul şi progresul:
„Chiar că ai muncit mult pentru asta!”
„Mi se pare că ai petrecut mult timp gândindu-te la acest lucru.”
„Observ că progresezi.”
„Uită-te cât ai progresat!”
„E clar că ai devenit mai îndemânatic în …”
„Pari cam nemulţumit, dar uită-te cât de mult ai progresat…”
Cuvintele de încurajare pot avea un efect invers asupra copilului, chiar dedescurajare, dacă sunt motivate de dorinţa părintelui de a permanentiza uncomportament pe care îl consideră „bun” sau dacă exprimă o atitudine de genul: „Ţi-am spus eu!”. Evitaţi, aşadar, comentariile moralizatoare sau care îl „califică” pe copil, ex.: „Pare că ai muncit, nu glumă…”,”…de ce nu poţi face asta tottimpul?”; „…era şi timpul!”; „…vezi ce poţi face dacă te străduieşti?”, ş.a.
În concluzie, încurajarea presupune:
• Valorizarea şi acceptarea necondiţionată a copiilor, aşa cum sunt ei.
• Sublinierea aspectelor pozitive ale comportamentului lor.
• Exprimarea repetată a încrederii în copii, astfel încât aceştia să ajungă,la rândul lor, să aibă încredere în ei înşişi.
• Recunoaşterea nu doar a realizărilor, dar şi a îmbunătățirilor şi mai ales a eforturilor pe care le face copilul.
• Mulţumirea pentru orice contribuţie pe care o aduce copilul.
Sursa: www.scribd.com
