Copilul se deosebeşte calitativ de adult. El are în mod legitim dreptul de a ocupa o poziţie privilegiată şi de a se bucura de un „tratament” specific. Sănătatea, dezvoltarea şi educaţia copilului trebuie să fie în centrul preocupărilor familiei.
Familia rămâne grupul social vital ce asigură îngrijirea, protecţia şi educaţia copilului. În contextul schimbărilor sociale, se constată o diversificare a modelelor familiale: frecvenţa crescândă a coabitărilor (concubinaj), creşterea numărului divorţurilor, a familiilor cu un singur părinte, opţiunea unor femei de a avea un copil în afara căsătoriei, noile forme coexistând cu modelul „clasic” al familiei conjugale.
Într-o lume în care toate instituţiile şi toate tipurile de raporturi sociale se schimbă în ritm accelerat, familia nu poate rămâne neschimbată. Nu trebuie absolutizat un model sau altul de organizare familială. Toate aceste schimbări nu trebuie interpretate ca o criză a familiei, ci, mai degrabă, ca adaptări ale conduitei individuale la schimbările demografice, economice şi materiale ce afectează societăţile în ansamblul lor.
Dezvoltarea personalităţii copilului este rezultatul unui ansamblu de factori: familiali, şcolari, comunitari. Factorii familiali sunt cei mai importanţi în dezvoltarea unei personalităţi armonioase, în securizarea fizică, afectivă şi materială a copilului.
Indiferent de modul de organizare, mediul familial, întemeiat pe un sistem de interacţiuni afective intense, este apt de a reacţiona la nevoile copilului, de a participa şi favoriza dezvoltarea personalităţii, imaginii de sine şi despre lume a copilului.
Familia este cea mai potrivită să răspundă nevoilor copilului. Doar afecţiunea şi dragostea îl fac pe părinte să intuiască şi să înţeleagă starea copilului. În familie copilul îşi poate satisface nevoile sale primare, îşi poate manifesta frustrările, care sunt temperate de dragostea părinţilor. În familie copilul poate să-şi investească toate resursele emoţionale şi să înveţe să şi le controleze, pentru că familia ar trebui să fie un mediu mai ales afectiv – garanţie pentru o dezvoltare armonioasă.
Familia este mediul esenţial care influenţează dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare materială, dragoste şi educaţie.
Copiii n-au fost niciodată adulţi. Dar, privindu-ne pe noi, doresc să crească mari. Ne investesc cu calităţi şi puteri de eroi şi cred în noi, mai ales dacă reuşim să le fim alături.
Adulţii au fost cu toţii, cândva, copii. Fiecare adult mai păstrează încă în suflet, în memoria lui afectivă, nu ceea ce i s-a întâmplat sau cum a rezolvat nişte probleme, ci felul în care s-a simţit în anumite situaţii şi cum a văzut lumea când era copil.
Faptul că ai fost copil odată, este un mare avantaj: atunci când nu ai timp sau informaţii la îndemână, poţi apela, cu sinceritate şi deschidere, la copilul din tine. Pentru restul există cărţi, teorii, metode, studii de caz şi specialişti.
Elvira Alexandrescu, psiholog
