Ce este abuzul sexual asupra copiilor?

962

Abuzul sexual asupra copiilor reprezintă o acțiune cu caracter sexual efectuată de un matur, de un adolescent sau de un alt copil. Abuzatorul îl domină pe copil din punct de vedere fizic şi intelectual. Indiferent de circumstanțe, un matur care constrânge un copil la acțiuni cu caracter sexual comite un abuz grav și o infracțiune. În cazurile în care la o acțiune cu caracter sexual iau parte un adolescent şi un copil, situaţia nu întotdeauna este clară. În foarte multe cazuri, unele tipuri de comportament sexual la copii au formă de joc.

Comportamente sexuale care aduc prejudicii copiilor prin intermediul contactului fizic:

  • atingerea organelor genitale ale copiilor (penisului, testiculelor, vulvei, sânului sau a anusului), cu scopul de a obţine satisfacţie sexuală sau cu un alt scop care nu este legat de îngrijirea copilului;
  • impunerea copilului să atingă organele genitale ale unei alte persoane, pentru “jocuri sexuale”;
  • impunerea copilului să masturbeze;
  • penetrarea — plasarea obiectelor sau a părţilor corpului (de ex.: degetelor, limbii sau penisului) în vagin, anus, cavitatea bucală sau perineu.

Comportamente sexuale fară contact fizic care ad uc prejudicii copiilor:

  • demonstrarea în faţa copilului a materialelor cu imagini indecente;
  • demonstrarea în faţa copilului a organelor genitale proprii sau ale altei persoane;
  • dezgolirea copilului, fără ca această acţiune să aibă legătură cu îngrijirea lui;
  • fotografierea copilului în poziţii sexuale;
  • instigarea copilului să observe, să vadă sau să asculte acte sexuale — în realitate sau înregistrate (pe DVD, din Internet);
  • discutarea cu copilul pe teme cu conţinut erotic, care depăşesc domeniul educaţiei sexuale.

Este important de reţinut că acordul unui copil pentru o relaţie sexuală nu absolveşte de pedeapsă infractorul. Acţiunea se califică drept abuz indiferent de faptul că un copil şi-a dat sau nu consimţământul.

Un alt gen de infracţiune cu caracter sexual îl constituie producerea, distribuirea, difuzarea, importarea, exportarea, oferirea, vinderea, schimbarea, folosirea sau deţinerea materialelor pornografice cu participarea copiilor.
Materiale pornografice sunt considerate şi cele care prezintă imaginea unui copil participând la un act sexual, aşa-numita pornografie infantilă virtuală.
Această infracţiune este prevăzută în art. 2081 al Codului Penal şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Notă:

  • 25% dintre femei şi 8% dintre bărbaţi au fost abuzaţi sexual în copilărie (OMS 2001).
  • Cei mai expuşi riscului de a fi abuzaţi sexual sunt copiii cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, care au intrat precoce în perioada de pubertate.
  • Copilul poate fi abuzat ani de-a rândul, uneori până la maturitate. Majoritatea cazurilor de abuz sexual asupra copiilor rămân nedescoperite.