CNPAC anunță concurs de selectare a unui consultant național pentru elaborare de Curriculum și Suport de curs

54

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii anunță concurs de selectare a unui consultant național pentru elaborarea Curriculumului și suportului de curs pentru instruirea psihologilor în identificarea, asistența și referirea cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare și trafic al copiilor.

Tipul contractului: Servicii de consultanță individuală
Durata preconizată a consultanței: aprilie – octombrie 2021

1. Context
Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) este organizație neguvernamentală care are drept misiune de a contribui la diminuarea incidenței și a consecințelor violenței față de copii prin activități de prevenire, pledoarie, dezvoltare de capacități și servicii specializate.

CNPAC implementează proiectul „Creșterea rezilienței comunitare în abordarea violenței copiilor”, care se desfășoară în raioanele Ungheni și Cahul, în cadrul proiectului „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni” (Proiectul EVA), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF.

Pentru realizarea Obiectivului 2. Dezvoltarea capacităților psihologilor școlari și ai Serviciului de Asistență Psihopedagogică (SAP) privind identificarea, examinarea și referirea cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare și trafic, în perioada aprilie-octombrie 2021, CNPAC va contracta un consultant/o consultantă pentru:

– Elaborarea Curriculumului și suportului de curs pentru instruirea psihologilor școlari și ai Serviciului de Asistență Psihopedagogică în identificarea, asistența și referirea cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare și trafic al copiilor;
– Instruirea online a psihologilor școlari și ai Serviciului de Asistență Psihopedagogică în baza Curriculumului elaborat și a suportului de curs.

Conform REPERELOR METODOLOGICE privind activitatea psihologului în instituțiile de învățământ general, aprobate prin Ordinul nr. 2 din 02.01.2018 de Ministerului Educației Culturii și Cercetării, activitatea psihologului este realizată în interesul superior al copilului şi are la bază mai multe principii, printre care și protecția copilului.

2. Obiectivele și sarcinile serviciilor de consultanță

Obiectivele consultanței:

1. Elaborarea Curriculum-ului pentru instruirea psihologilor școlari și ai Serviciului de Asistență Psihopedagogică în identificarea, asistența și referirea cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare și trafic al copiilor, care va fi elaborat în baza unei structuri prestabilite și va conține: repere conceptuale, scop și obiective, sesiunile tematice și repartizarea orelor, metodologia de livrare etc. Descrierea strategiilor didactice se va face ținând cont de metodele de instruire ale adulților, inclusiv online, prin intermediul tehnologiilor.

2. Elaborarea Suportului de curs în baza Curriculumului, în care se vor descrie sesiunile tematice ce vor conține, dar nu se vor limita la subiecte, precum: identificarea, asistența și referirea cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare și trafic al copiilor; realizarea interviului de protecție cu copilul; indicatorii abuzului sexual, fizic, emoțional, neglijării sau exploatării prin muncă, pe diverse categorii de vârstă; evaluarea și intervenția psihologică în cazurile suspecte de violenţă, neglijare, exploatare și trafic al copiilor.

3. Instruirea online a psihologilor școlari și ai Serviciului de Asistență Psihopedagogică în baza Curriculumului elaborat și a suportului de curs, care va contribui la fortificarea capacităților specialiștilor din raioanele Cahul și Ungheni în identificarea, asistența și referirea cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare și trafic al copiilor.

3. Termenul de realizare și produsele livrate

Consultanța va cuprinde 7 luni, în perioada aprilie – octombrie 2021, fiind livrate următoarele produse:

– Curriculum pentru psihologii școlari și ai Serviciului de Asistență Psihopedagogică în identificarea, asistența și referirea cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare și trafic al copiilor;
– Suport de curs pentru Curriculum elaborat;
– Instruire online a psihologilor în baza materialelor elaborate.

Sarcini Livrabile

 

4. Calificare și experiență

Experiență
• studii superioare în domeniul psihologiei;
• experiență de cel puțin 5 ani de consiliere, psihoterapie a copiilor și familiilor. Experiența în domeniul drepturilor/protecției copilului reprezintă un avantaj;
• o bună cunoaștere a psihologiei copilului victimă a violenței; lucrul cu trauma psihică; aplicarea instrumentelor psihodiagnostice specifice evaluării traumei; aspecte metodologice de elaborare a rapoartelor de evaluare psihologică;
• experiență în elaborarea curriculum-urilor și materialelor metodologice;
• experiență de livrare a stagiilor de formare de formatori în mediul online va constitui un avantaj.

Competențe:
• Abilități analitice excelente, capacitate de a sintetiza și de a prezenta cu claritate procese și aspecte complexe abordate în cercetare;
• Abilități excelente de scriere: structurat, inteligibil și concis, fără a pierde din esența conținutului;
• Abilități excelente de a comunica cu participanții și de a facilita procesele de comunicare în grup;
• Abilități excelente de a prezenta cu claritate și ușurință aspecte complexe abordate în cadrul instruirii;
• Abilități de adaptabilitate și comunicare empatică;
• Abilități metodologice creative, participative și progresive;
• Abilități excelente de evaluare și oferire de feedback.
• O bună cunoaștere a limbii române.

5. Procedura de aplicare și procesul de selecție

Dosarul depus va include:
• CV-ul candidatului/candidatei care demonstrează calificările, competențele și experiența relevantă consultanței;
• Oferta tehnică care va include o viziune generală asupra realizării consultanței și termenii de realizare;
• Oferta financiară (taxa de zi și prețul net în valută națională);
• Declarația pe propria răspundere de toleranță zero față de abuzul și exploatarea sexuală.

6. Criterii de evaluare ale dosarelor depuse:
 Experienţa anterioară;
 Nivelul de expertiză;
 Calitatea şi relevanţa ofertei tehnice;
 Oferta financiară.

Termenul-limită pentru aplicare este 15 aprilie 2021. Dosarele vor fi depuse la adresa de e-mail: nserbeniuc@cnpac.md cu mențiunea „Consultanță curriculum psihologi”. Doar persoanele preselectate vor fi invitate la interviu, iar cererile incomplete nu vor fi examinate.

Notă: CNPAC prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Prin expedierea dosarului, Dvs. sunteți de acord ca datele personale să fie utilizate în procesul de recrutare. Documentele ce conțin date cu caracter personal se vor păstra doar pentru perioada de recrutare.