Anual, la 19 noiembrie, comunitatea internațională marchează „Ziua internaţională de prevenire a abuzului și violenței asupra copilului”.
Abuzul în rândul copiilor, în special abuzul sexual, este o problemă universală şi alarmantă, iar atenţia sporită şi abilităţile de protecţie eficiente, alături de măsurile de prevenire sunt necesare la nivel familial, local, naţional şi internaţional.
Prevenirea abuzului şi violenţei împotriva copiilor este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Abuzul şi violenţa se manifestă în multe medii şi capătă forme diverse, de la violenţa verbală, la cea fizică.
Instituţiile şi factorii implicaţi trebuie să ia toate măsurile legislative, administrative, sociale şi educative adecvate pentru a proteja copilul împotriva tuturor formelor de violenţă fizică sau psihică, vătămare sau abuz, neglijenţă sau tratament neglijent, maltratare sau exploatare, inclusiv abuz sexual, în timpul îngrijirii de către părinte (părinţi), tutore (tutori) sau a oricărei alte persoane care are grijă de copil.
În anul 2020, în Republica Moldova, circa 7000 de copii au devenit victime ale violenței, neglijării, exploatării și trafic al copilului, potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Iar circa 400 de copii victime ale violenței au fost asistați de către specialiștii Centrului Național de Prevenire a abuzului față de Copii.
Ne dorim o societate în care toți copiii să fie protejați de orice formă de violență, iar acest lucru este posibil prin eforturi comune.
În acest sens, CNPAC încurajează toți speciașiștii și cetățenii să raporteze orice caz suspect de abuz asupra copilului.
112 – Serviciul Național Unic pentru apeluri de urgență,
116 111 – Telefonul Copilului
078 000 480 – CNPAC
www.cnpac.md | www.instruire.cnpac.md | www.12plus.md