Pe 02 august, a fost finalizată cea de-a doua rundă de instruire a psihologilor și pedagogilor în cadrul proiectului ,,Facilitarea accesului copiilor refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație, pentru o integrare socială sigură”, implementat de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC/NCCAP) în parteneriat cu Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite UNHCR-Moldova, în perioada mai – decembrie 2023, al cărui obiectiv este de a oferi sprijin instituțiilor de învățământ din 10 raioane ale țării (Dondușeni, Orhei, Comrat, Ceadîr-Lunga, Vulcănești, Nisporeni, Hîncești, Telenești, Glodeni și Ștefan Vodă) să devină medii sigure și lipsite de violență pentru toți copiii, inclusiv copiii refugiați din Ucraina.
Profesioniștii din instituțiile de învățământ au participat la un stagiu de formare a competențelor pentru implementarea programului structurat de reziliență pentru adolescenți – 12 Plus, scopul căruia este de a contribui la dezvoltarea unor mecanisme de reziliență față de abuz/exploatare sexuală în rândul adolescenților.
Președinta CNPAC, Daniela Sîmboteanu, prezentă la sesiunea de închidere, a menționat, în context, că #12plus reprezintă o platformă educațională și informativă adresată adolescenților, care a fost dezvoltată de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC/NCCAP), pentru a crește gradul de conștientizare asupra fenomenului de abuz şi exploatare sexuală a copiilor și informarea acestora.
În cadrul sesiunilor de instruire, participanții au subliniat relevanța abordării subiectului respectiv, dar și necesitatea implicării active în cunoașterea și aplicarea programului 12plus.
Reamintim că prima rundă de sesiuni de instruire a cadrelor didactice s-a desfășurat în perioada 26-28 iulie 2023, iar cea de-a doua – 31 iulie – 2 august 2023.