Pe 08 decembrie 2023, în preajma Zilei Internaționale a Drepturilor Omului și în contextul marcării celor 75 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, Organizația Națiunilor Unite în Moldova și partenerii săi au anunțat câștigătorii celei de-a 17-a ediții a competiției ,,Premiile ONU pentru Drepturile Omului” pentru realizări remarcabile în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova din perioada 2022 – 2023.
Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC/NCCAP) a fost premiat la Gala „Premiilor ONU pentru Drepturile Omului” pentru realizări remarcabile în domeniul drepturilor omului.
Simon Springett, coordonator rezident al ONU Moldova a menționat că ,,Astăzi, Organizația Națiunilor Unite din Moldova este mândră să recunoască public importanța și impactul activității apărătorilor drepturilor omului, organizațiilor societății civile și societății civile din Moldova în cadrul competiției sale anuale pentru drepturile omului”.
Ediția din acest an a inclus trei categorii de premii:
1) Premiul general pentru o realizare remarcabilă în domeniul drepturilor omului la nivel național și/sau local;
2) Premiul special pentru o realizare remarcabilă în domeniul drepturilor omului în sprijinirea răspunsului refugiaților;
3) Premiul special pentru o realizare remarcabilă în domeniul drepturilor omului pentru implicarea activă în promovarea participării tinerilor.
Daniela Sîmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, deținătoarea premiului general pentru o realizare remarcabilă în domeniul drepturilor omului la nivel național și/sau local a subliniat că: ,,Suntem recunoscători pentru aprecierea organizației noastre în calitate de militant pentru drepturile omului. Pentru noi acesta nu este doar un premiu, dar este o confirmare al angajamentului, atât al nostru, cât și al Organizației Națiunilor Unite, de a promova drepturile omului. Acest premiu ne oferă și o motivație de a continua să ne realizăm misiunea noastră și în viitor”.
De mai bine de 25 de ani, Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de copii promovează dreptul copiilor la protecție de orice formă de violență, concentrându-și acțiunile spre sensibilizarea și motivarea societății în vederea stopării relelor tratamente față de copii, îmbunătățirea cadrului de politici naţionale, legi și mecanisme care să asigure protecţie copiilor, în conformitate cu principalele documente internaţionale și naţionale în domeniul protecţiei copilului.
Din 2022, CNPAC asigură funcționalitatea primului centru de tip Barnahus din țară – un serviciu de specializare înaltă, instituit de către Guvernul Republicii Moldova, la 27 decembrie 2019, prin adoptarea Hotărârii nr. 708, pentru a acorda copiilor victime/martori ai infracțiunilor asistență psihologică, juridică, medicală și socială, sub același acoperiș, prin intervenții imediate, coordonate și profesioniste. Centrul deservește următoarele unități administrativ-teritoriale: Briceni, Ocnița, Soroca, Dondușeni, Edineţ, Drochia, Rîşcani, Glodeni, Făleşti, Sîngerei, Floreşti şi mun. Bălți.
Gala Premiilor ONU pentru Drepturile Omului 2023 a fost organizată cu sprijinul Oficiului Coordonatorului Rezident și a opt agenții ONU: OHCHR, UNFPA, UNDP, UNICEF, UN Women, UNAIDS, UNHCR și WHO, iar candidații au fost evaluați conform mai multor criterii precum: impactul asupra drepturilor omului; inovație și creativitate; dedicație și angajament; curajul în abordarea subiectelor sau problemelor dificile; comunicare și vizibilitate; profesionalism și respectarea celor mai înalte standarde de etică de către reprezentanți ai: Oficiului ONU pentru Drepturile Omului în Moldova, Ambasadei Marii Britanii în Moldova, Biroului Avocatului Poporului și Centrului Național de Media pentru Tineret.