Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) și Centrul de Justiție Familială al Poliției vor continua să depună eforturi comune pentru a asigura o justiție prietenoasă copiilor victime și/sau martori ai violenței. Un acord de colaborare în acest sens a fost semnat la 30 aprilie curent.
În cadrul întâlnirii, Daniela Sîmboteanu, președinta CNPAC, și Diana Țeberneac, managera Centrului de asistență psihosocială a copilului și familiei „Amicul”, au împărtășit din experința de reabilitare a copiilor, convenind că bunele practici atât ale Centrului Amicul, cât și cele ale Centrului de tip Barnahus Nord trebuiesc replicate întru asigurarea interesului superior al copilului.
„Acest Centru s-a dovedit a fi extrem de necesar, lucru demonstrat mai ales de datele statistice pentru primele 6 luni de activitate. Tocmai de aceea ne angajăm în această colaborare bilaterală de lungă durată cu siguranța că va fi una productivă și că vom contribui la promovarea unui mediu familial sănătos și armonios”, a specificat Daniela Sîmboteanu.
Ivan Crețu, șeful Centrului de Justiție Familială al Poliției, a evidențiat, la rândul său, că este recunoscător pentru suportul acordat de către CNPAC în această perioadă, întrucât referirea copiilor victime/martori ai violenței către Centrul Amicul reprezintă un garant al faptului că reabilitarea se realizează la cel mai înalt nivel.
Menționăm că, doar pe parcursul anului trecut, către Centrul Amicul au fost referite 184 cazuri suspecte sau confirmate de violență asupra copiilor de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dintre care 150 din mun. Chișinău.
În total, pentru asistența beneficiarilor, au fost efectuate cca 700 de ședințe de consiliere, sprijinul psihologic și suportul psihosocial contribuind la reducerea consecințelor violenței.