Cele trei spații prietenoase STUDIA, create de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), continuă să ofere nu doar oportunități continue pentru dezvoltare și comunicare, ci și asistență psihologică și consiliere într-un mediu de liniște și siguranță.
În primele trei luni ale acestui an, peste 330 de participanți unici au beneficiat de activitățile și programele gratuite oferite în aceste spații prietenoase, deschise în Gimnaziul nr. 9 și Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineri din Bălți, precum și în Palatul de Cultură din Cahul.
Activități:
- Programul „12 plus”: 234 beneficiari unici, 36 ședințe, totalizând 625 beneficiari per activitate.
- Grup de suport pentru copii: 270 beneficiari unici, 72 ședințe, totalizând 863 beneficiari per activitate.
- Grup de suport pentru adulți: 52 beneficiari unici, 17 ședințe, totalizând 90 beneficiari per activitate.
- Programe pentru copii „Copii în siguranță/Kiko & Mâna”: 127 beneficiari unici, 48 ședințe, totalizând 323 beneficiari per activitate.
- Program de educație parentală „Fără Palme”: 12 beneficiari unici, 6 ședințe, totalizând 18 beneficiari per activitate.
- Programul „Team Up”: 51 beneficiari unici, 20 ședințe, totalizând 213 beneficiari per activitate.
- Cercul de artă și creativitate: 206 beneficiari unici, 95 ședințe, totalizând 807 beneficiari per activitate.
Astfel, participând repetat la activități, numărul total de beneficiari per activitate a ajuns la 2693. Dintre aceștia, 661 sunt ucraineni strămutați și 2032 – moldoveni din comunitate.
Menționăm că spațiul prietenos copilului/adolescentului „STUDIA” presupune un contex sigur, care se bazează pe prevederile Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, antrenând în activitatea sa întreaga comunitate, stimulând parteneriatele sociale şi colaborând cu toți actorii relevanți pentru a asigura respectarea drepturilor copilului.
Activitățile sunt prestate de către membrii echipei mobile PIDTRIMKA încadrulProiectului Disasters Emergency Committee (DEC), implementat de CNPAC cu suportulfinanciar al Plan International.