Adolescentele din grupul YAB „Fetele împotriva violenței” au creat campania națională de sensibilizare „Protejează-mă ca pe copilul tău”

20
„Ne dorim să creștem numărul fetelor și femeilor care denunță violența și să asigurăm că polițiștii le ascultă cu mai multă empatie și atenție”. Acesta este scopul campaniei naționale de sensibilizare „𝐏𝐫𝐨𝐭𝐞𝐣𝐞𝐚𝐳𝐚̆-𝐦𝐚̆ 𝐜𝐚 𝐩𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥𝐮𝐥 𝐭𝐚̆𝐮”, creată de adolescentele din grupul Youth Advisory Board (YAB) – Fetele împotriva violenței.

În perioada 20-22 august, în cadrul activității „Fetele în acțiune – advocacy și implicare comunitară”, adolescentele au lucrat intens cu soportul formatoarelor Parascovia Topada-Coroi și Diana Postu-Blajinu. Astfel, acestea au elaborat conceptul materialelor de comunicare, au stabilit modalitățile de transmitere a mesajelor-cheie și au creat scenariul spotului campaniei.

Rezultatele acestei munci dedicate vor fi prezentate la sfârșitul lunii noiembrie, odată cu lansarea campaniei în cadrul celor 16 zile de activism împotriva violenței bazate pe gen.
 
Activitatea face parte din proiectul „Servicii mai bune pentru copii în contact cu sistemul de justiție, părinți și adolescente”, implementat de CNPAC în parteneriat cu UNICEF Moldova, cu suportul financiar al Ministerului pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Republicii Federale, prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare.

Amintim că grupul Youth Advisory Board „Fetele împotriva violenței” a fost lansat pe 11-12 martie curent și va avea un mandat de un an.