Apel public: Să combatem violența în mediul școlar cu metode potrivite pentru secolul XXI

516

Reprezentanții societății civile cer autorităților retragerea propunerilor de modificare a Codului Educației privind introducerea sistemului de recompense și sancțiuni pentru elevi. 
 
La inițiativa Centrului Național de Prevenție a Abuzului față de Copii (CNPAC), mai multe organizații ale societății civile (OSC), au lansat astăzi, 27 martie, un apel public prin care solicită Ministerului Educației și Cercetării retragerea propunerilor de modificare a Codului Educației privind introducerea sistemului de recompense și sancțiuni pentru elevi. 
 
Acțiunea vine după ce, la 14 martie curent, Parlamentul Republicii Moldova a votat în prima lectură proiectul de lege privind modificarea Codului Educației, în care, printre alte propuneri, se regăsește și inițiativa de a introduce un sistem de recompense și sancțiuni pentru elevi. 
 
„Apreciem intenția autorilor inițiativei legislative de a promova un mediu sigur pentru toți copii în instituțiile d
e învățământ. Totodată, considerăm că inițiativa legislativă în sine, cât și procesul de elaborare a acesteia, prezintă multiple carențe”, se arată în apel.
 
 
Astfel, OSC-urile consideră că în elaborarea respectivelor modificări nu s-a luat în considerare atât faptul că școlile au un rol important în protejarea copiilor de orice formă de violență și, respectiv, protecția copiilor nu poate fi realizată prin pedeapsă, cât și faptul că sistemele de sancțiuni și recompense ale elevilor contribuie la un șir de efecte secundare nedorite. 
 
Daniela Sîmboteanu, președinta CNPAC, a menționat, în context, că „Disciplina școlară este mai eficientă atunci când este folosită pentru a preda abilități comportamentale pozitive și pentru a crea medii pozitive care sprijină învățarea.  

Politicile educaționale ar trebui să se bazeze pe evidențe și să meargă mână în mână cu politicile în domeniul drepturilor omului și a protecției copilului, astfel contribuind ca fiecare copil să fie protejat și să-și valorifice tot potențialul”. 
 
Astfel, semnatarii apelului solicită Ministerului Educației și Cercetării să demonstreze o abordare strategică față de contracararea fenomenului violenței în școli, precum și să consulte elevii la elaborarea politicilor publice ce îi vizează. 

Menționăm că, potrivit noilor modificări aprobate în prima lectură de Parlament, Codul Educației ar urma să fie completat cu o listă de sancţiuni aplicabile elevilor, printre care eliminarea temporară de la lecții, suspendarea elevului pe o durată limitată de timp sau chiar exmatricularea, fără drept de reînscriere ulterioară în aceeași instituție.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Extrage [182.09 KB]

UPDATE: Până pe data de 4 aprilie curent, Apelul Public a fost semnat de 118 organizații interesate de drepturile copilului. Documentul, care poate fi consultat în întregime mai jos, a fost actualizat în urma celor două ședințe de lucru care s-au desfășurat la inițiativa reprezentanților societății civile, împreună cu cadre didactice și reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetări.

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?
Reload Reload document
| Open Open in new tab

Extrage [333.29 KB]


CNPAC_Apel public_actualizat_04_04_2024 1