Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a publicat raportul pentru 2017 privind identificarea și referirea cazurilor de violență asupra copiilor, în urma implementării MIC

34

Datele generalizate pentru anul 2017 privind cazurile de violență asupra copiilor, pe segmentul educație, au fost colectate și raportate de către instituțiile de învățământ din țară.

Conform datelor, în perioada ianuarie – mai 2017, angajații din sistemul educațional au raportat 5110 cazuri de violență asupra copilului care au avut loc în familie, școală sau în alte locuri şi servicii din comunitate. Cele mai multe cazuri – 2350 se referă la violența fizică, alte 1276 – la violența emoțională, iar 1242 – la neglijare. În același timp, în perioada menționată au fost semnalate 206 cazuri de exploatare prin muncă și 24 cazuri de abuz sexual.

Totodată, potrivit raportului pentru semestrul I al anului de studii 2017-2018 (septembrie – decembrie 2017) privind cazurile suspecte și confirmate de violență, neglijare, exploatare şi trafic a copilului, au fost identificate în total – 4794 cazuri, inclusiv violență fizică – 2316; violență psihologică – 1141; abuz sexual – 17; neglijare – 1260; exploatare prin muncă – 60 sesizări.

De menționat faptul că, în perioada ianuarie – mai 2017, instituțiile de învățământ au adus la cunoștința organelor de nivel local cu atribuții în protecția copilului – 972 cazuri grave de violență asupra copilului, iar în perioada septembrie – decembrie 2017 au fost referite către autoritățile tutelare 783 cazuri. (Mai multe informații: http://mecc.gov.md/ro/content/astazi-este-marcata-ziua-internationala-nonviolentei-scoala).

Procedura de identificare și raportare a cazurilor de violență de către specialiștii din domeniile educației, ocrotirii sănătății, asistenței sociale, organelor de drept are loc în conformitate cu Mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului” (MIC), aprobat în baza hotărârii de Guvern nr. 270 din 08.04.2014.

Remarcăm faptul că, odată cu instituirea mecanismului intersectorial de cooperare, a început procesul de monitorizare a implementării acestuia prin colectarea datelor privind cazurile de violență față de copii la nivel de fiecare sector, iar până pe data de 15 martie, anual, aceste rapoarte sunt generalizate de autoritatea tutelară la nivel național – Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Consolidarea cooperării între specialiști din mai multe sectoare, a dus la creșterea numărului cazurilor de abuz asupra copiilor identificate, precum și a copiilor care au beneficiat de protecție și asistență multidisciplinară.

width=851

 

 

 

width=851