Fraze precum „eu te-am făcut, eu te omor” sau „bătaia este ruptă din rai” mai pot fi auzite și astăzi la unii părinți. Pentru a reduce numărul copiilor pedepsiți fizic sau abuzați emoțional de către părinți, Ministerul Educației, în parteneriat cu Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC) și cu susținerea UNICEF Moldova, au inițiat un program de instruire de lungă durată a cadrelor didactice din învățământul primar.
Scopul programului este de a dezvolta învățătorilor competențe privind prevenirea și protejarea copiilor față de violență și de a promova metode pozitive de educare a copiilor în lucrul cu părinții acestora.
Proiectul a demarat la Căușeni, apoi în capitală și urmează să fie implementat la nivel național. Experții naționali și internaționali, care se ocupă de instruirea învățătorilor, recunosc că nu toți învățătorii prezenți la aceste seminare acceptă anumite idei și le vor implementa în practică, dar din discuțiile de la sfârșitul câtorva instruiri demarate în capitală au observat schimbări pozitive.
„Doamnele învățătoare au recunoscut că mai des operează cu gânduri distructive și la întrebarea de ce se întâmplă lucrurile astea ele au răspuns că este mai comod, așa au fost învățate. Dar tot ele au dedus că un adult care nu-și satisface propriile nevoi nu va putea să le satisfacă pe ale unui copil. De aceea, în urma instruirilor, vor elabora niște proiecte concrete pentru ședințele care urmează să le facă cu părinții. Toate tematicile care sunt abordate în cadrul instruirilor țin nemijlocit de protecția copilului și de respectarea demnității lui vizând comunicarea nonviolentă cu copilul, acceptarea și încurajarea lor”, a declarat formatorul național din cadrul CIDDC, Diana Postu-Blajinu.
Cei 80 de învățători din capitală, care participă la instruiri, urmează să promoveze metode pozitive de educare a copiilor în lucrul cu părinții acestora.
„Părinții trebuie să-și privească cu alți ochi copiii, să găsească pozitivul în comportamentul lor, să practice alte metode decât bătaia pentru a soluționa situațiile mai dificile. Vom încerca să le formăm niște convingeri că anumite comportamente sunt specifice acestei vârste. Chiar la prima ședință voi face o activitate cu părinții despre comportamentul negativ, emoția trăită, soluția constructivă și neconstructivă. Sunt conștientă că nu voi schimba lumea într-o ședință, dar să fie unul sau doi care își vor pune întrebări și deja e un pas”, a specificat învățătoarea Liceului „Constantin Negruzzi” din Chișinău, Oxana Rusu.
Potrivit datelor prezentate Ministerului Educației de către direcțiile de învățământ, pe parcursul anului de învățământ 2013-2014 au fost înregistrate 12 614 cazuri de violență față de copii (6 332 de cazuri în primul semestru și 6 282 de cazuri – în al II-lea). Datele includ atât violența fizică, cât și cea psihologică, sexuală sau exploatarea prin muncă a copiilor.
Sursa: Ziarul Național