Raportul global privind sănătatea şi violenţa defineşte patru forme diferite de abuz a copilului: abuzul emoţional, abuzul fizic, abuzul sexual, neglijarea (World Report on Violence and Health. Geneva, WHO, 2002). Formele de abuz pot să se includă reciproc, astfel încât abuzul sexual să-l conţină şi pe cel fizic / emoţional, în vreme ce abuzul fizic să-l conţină şi pe cel emoţional sau neglijarea.
Abuz emoţional – acţionare psihică asupra copilului, unică sau repetată, atitudine neglijentă sau ostilă, alte comportamente ale părinţilor sau îngrijitorilor care provoacă copilului deformări ale autoaprecierii, pierderea încrederii în sine şi care complică procesul de dezvoltare şi socializare a copilului.
Mai frecvent sunt întîlnite următoarele forme de abuz emoţional: rejectarea (respingerea), izolarea, terorizarea, coruperea, ignorarea.
Neglijare – incapacitate cronică a părintelui / îngrijitorului de a-i satisface copilului nevoile de bază, precum nevoia de hrană, îmbrăcăminte, adăpost, îngrijire medicală, oportunităţi educaţionale, protecţie şi supraveghere.
Cele mai grave forme de neglijare sunt:
- Neasigurarea alimentaţiei adecvate nevoilor de dezvoltare ale copilului
- Neasigurarea îmbrăcămintei adecvate
- Dezinteresul faţă de starea de sănătate a copilului
- Locuinţă cu spaţiu şi igienă necorespunzătoare
- Supraveghere insuficientă
- Lipsă de preocupare pentru educaţia copilului
- Privarea copilului de afecţiune
- Abandonul copilului.
Abuz fizic – agresarea copilului în mod deliberat de către adultul în grija căruia se află el, sau de orişicare altă persoană, provocarea de leziuni sau otrăvirea copilului.
Cel mai des, abuzul fizic presupune:
- Bătăi cu mîna sau cu un obiect (furtun, cablu, vargă) aplicate pe oricare parte a corpului
- Scuturarea copilului
- Punerea copilului în genunchi
- Legarea copilului, scuturarea sau lovirea lui de obiecte
- Trasul de păr şi de urechi
- Provocarea arsurilor sau otrăvirea
- Expunerea la munci grele, care depăşesc capacităţile fizice ale copilului,
Abuz sexual – antrenarea copilului într-o activitate realizată cu intenţia de a produce plăcere sau de a satisface nevoile unui adult sau ale unui alt copil, care, prin vârstă şi dezvoltare, se află faţă de el într-o relaţie de răspundere, încredere sau putere.
Abuzul sexual al copilului poate avea mai multe forme:
Abuz sexual cu contact:
- cu penetrare – cu penisul, degetul sau cu diverse obiecte a vaginului, gurii, anusului
- molestare (fără penetrare) – mîngîierea zonelor intime, sărutarea, impunerea copilului de a atinge părţile intime ale abuzatorului.
Abuz sexual fără contact:
- Voyeurism – impunerea copilului de a se expune nud, privirea organelor genitale sau altor părţi ale corpului copilului (inclusiv, când face duş sau este dezbrăcat).
- Exhibiţionism – expunerea organelor genitale în faţa unui copil, inclusiv expunerea intenţionată a copiilor la actele sexuale ale altor persoane (incluzând actele părinţilor sau ale altor persoane cărora li s-au încredinţat spre îngrijire copiii).
- Implicarea copilului în producerea pornografiei – angajarea, folosirea, inducerea, atragerea sau constrângerea unui copil în a se implica sau a asista altă persoană într-un comportament sexual explicit sau simulat, în scopul producerii unei imagini vizuale a unui astfel de comportament.
- Incitare la prostituţie – angajarea într-un raport sexual, sau în alte activităţi sexuale, a unui copil, în schimbul unei sume de bani sau a altor servicii (mâncare, haine, medicamente, afecţiune etc).
- Hărţuire sexuală – avansuri sexuale nebinevenite, solicitarea unor favoruri sexuale şi alte conduite verbale de natură sexuală.
Preluat din ghidul pentru profesionişti ”Audierea legală a copiilor victime/martori ai abuzului și neglijării”, autor: Daniela Sîmboteanu, – Chişinău, 2009
