Ministerul Educației a determinat drept unul din obiectivele sale specifice asigurarea mediului școlar protectiv, capabil să prevină violența față de copii și să intervină prompt pentru identificarea, referirea și asistența copiilor victime ale violenței.
În baza rapoartelor OLSDÎ și a instituțiilor subordonate, Ministerul Educației întocmește semestrial un raport privind cazurile suspecte și confirmate de violență, neglijare, exploatare și trafic a copilului. Pe parcursul semestrului II al anului de studii 2015-2016, angajații din sistemul educațional au raportat 5143 cazuri de violență asupra copilului care au avut loc în familie, școală sau în alte locuri și servicii din comunitate. Numărul cazurilor de violență, conform datelor colectate de la instituțiile de învățământ general și profesional-tehnic, este în creștere cu 192 de cazuri față de semestrul I al anului de studii 2015-2016.
Cele mai multe cazuri – 2632, se referă la violența fizică, alte 1217 – la violența emoțională, iar 1200 – la neglijare. În același timp, în perioada de raportare, au fost semnalate 64 cazuri de exploatare prin muncă și 27 cazuri de abuz sexual.
De remarcat faptul că, în perioada ianuarie – mai 2016, instituțiile de învățământ au adus la cunoștința organelor de nivel local cu atribuții în protecția copilului – 867 cazuri grave de violență asupra copilului, cu 18% mai mult decât în primul semestru.
Totodată, se menține tendința în creștere a numărului de cazuri identificate și sesizate de către adulți cu responsabilități legale față de creșterea și dezvoltarea copilului. Astfel, din cele 5143 de cazuri înregistrate în semestrul II, circa 3744 cazuri au fost raportate de către profesori, personalul non-didactic din instituții și părinți, iar alte 1399 – de către copii.
Creșterea numărului de cazuri de violență față de copii, identificate de către angajații din sistemul educațional și raportate autorităților locale, se explică prin faptul că directorii și responsabilii de prevenirea și protecția copiilor față de abuz din toate instituțiile de învățământ general și profesional tehnic au beneficiat de mai multe formări pe parcursul anului de studii.
De asemenea, la nivel municipal și raional, direcțiile de învățământ au reușit să implice mai mulți angajați în programe de prevenire primară a violenței adresate copiilor și părinților acestora.
Procedura de identificare și raportare a cazurilor de violență de către angajații instituțiilor de învățământ face parte dintr-o strategie complexă de prevenire și combatere a violenței față de copii lansată de Ministerul Educației în februarie 2013.
Vedeţi statisticile aici
sursa: www.edu.gov.md