Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii continuă atelierele de lucru pentru pentru Centrele de plasament temporare pentru refugiați (CPTR)

8

Pe 27 iulie, la Cahul, a avut loc al 3-lea atelier de lucru, din seria celor 9 organizate în cadrul proiectului „Facilitarea accesului copiilor refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație, pentru o integrare socială sigură”, prin intermediul căruia instituțiile de învățământ din 10 raioane ale țării (Dondușeni, Orhei, Comrat, Ceadîr-Lunga, Vulcănești, Nisporeni, Hîncești, Telenești, Glodeni și Ștefan Vodă) vor fi sprijinite să devină medii sigure și lipsite de violență pentru toți copiii, inclusiv pentru copiii refugiați din Ucraina, facilitând coeziunea socială și consolidarea capacităților de a monitoriza și de a răspunde la problemele de protecție și de salvgardare a tuturor copiilor din țara noastră.

Aproximativ 30 de participanți au discutat despre subiectul protecției copiilor refugiați din Ucraina în Republica Moldova, identificarea cazurilor de violență, exploatare și trafic al copiilor refugiați și necesitatea implementării politicii instituționale de protecție a copilului în cadrul Centrelor de plasament temporare pentru refugiați (CPTR).

Primul atelier de acest fel a fost desfășurat la începutul acestei săptămâni, la Bălți și Chișinău, alte 6 ateliere urmând să aibă loc pe parcursul următoarelor luni.

Atelierele vor servi drept platformă de discuții în domeniul protecției copilului pentru CPTR-uri, întrucât unul dintre obiectivele proiectului constituie crearea unor spații sigure pentru copiii din aceste centre.

Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC/NCCAP) în parteneriat cu UNHCR-Moldova implementează, în perioada mai-decembrie 2023, proiectul „Facilitarea accesului copiilor refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație, pentru o integrare socială sigură”.