Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii a desfășurat, timp de 2 zile (30 iunie – 1 iulie), un atelier de lucru pentru specialiștii care activează în cadrul Serviciului raional/municipal de asistență psihopedagogică (SAP) din 16 raioane/municipii ale țării în vederea pregătirii acestora pentru activitățile de identificare, evaluare, referire, asistență şi monitorizare a copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării, traficului, precum și cu referire la participarea acestora în cadrul procedurilor legale.
Activitatea dată se realizează în vederea dezvoltării capacităţilor psihologilor din cadrul SAP în implementarea Hotărîrii de Guvern nr. 270 din 8 aprilie 2014 privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ai violenţei, neglijării, exploatării, traficului.
Această activitate este organizată în cadrul proiectului “Protecţia copiilor faţă de violenţă, abuz, neglijare şi exploatare în Moldova”, implementat de CNPAC cu suportul reprezentanţei UNICEF Moldova.