CNPAC anunță tender pentru selectarea prestatorilor de servicii de producere a materialelor de vizibilitate

64

Prezentare generală

Asociația Obștească Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (AO CNPAC) este o organizație neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel național în conformitate cu legislația Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 26 ianuarie 1998).

Scopul

Scopul prezentei proceduri de achiziții este semnarea unui contract cadru cu o companie specializată în producerea și livrarea materialelor de vizibilitate care va avea drept obiect prestarea serviciilor de producere a materialelor de vizibilitate destinate promovării activităților și proiectelor desfășurate de CNPAC.

Sarcina tehnică

Specificul materialelor care vor fi înaintate spre producere vor fi elaborate în stricta conformitate cu manualul de identitate vizuală al CNPAC. Pentru asigurarea vizibilităţii vor fi elaborate diverse materiale de promovare a activităților planificate: bannere, pliante, mape, pixuri, agende, carnete, mape, sacoșe, rucsacuri, tricouri, hanorace, căni, stik-uri, stichere etc.

Lista prezentată nu este o plasare de comandă și nu are caracter obligatoriu. Companiile pot depune oferta pentru toată gama de produse solicitată sau doar pentru anumite produse disponibile.

Oferta de participare la concurs va conține următoarea informație:

· Date despre companie (denumirea, adresa poștală, datele bancare, telefonul de contact, adresa electronică, persoana responsabilă);

· Copia certificatului de înregistrare a companiei/extrasul din registrul de stat al persoanelor juridice;

· Oferta financiară, prezentată în MDL, pentru fiecare produs/serviciu, per unitate și total cu indicarea sumei brute pentru persoane fizice și cu TVA inclus pentru persoanele juridice;

· CV-ul persoanei fizice sau al organizației/companiei ofertantului;

· Portofoliul lucrărilor relevante elaborate în ultimii 2 ani și portofoliul de clienți;

· Termenele de execuție, cu respectarea datei-limită indicate mai sus;

· Termeni și condiții de realizare și livrare a produselor.

Specificatiile tehnice a se descarca aici

Termenul limită de depunere a ofertelor este: 10 martie,2023, ora 18:00.

Oferta trebuie să fie datată, semnată și ștampilată de compania ofertantă și expediată prin e-mail la office@cnpac.md, cu mențiunea – Concurs prestarea serviciilor de producere a materialelor de vizibilitate.

Persoana de contact: Mihalachi Nina, e-mail: office@cnpac.md, tel: (022) 75-88-06