CNPAC continuă activitățile de instruire a echipelor mobile PIDTRIMKA

89

Pedagogii, asistenții sociali si psihologii echipei mobile Pidtrimka, care desfășoară activități cu preșcolarii în Centrele de refugiați din țară, au participat în perioada 26-27 iulie curent la stagiul de formare „Dezvoltarea rezilienței copiilor de vârstă preșcolară față de abuz sexual, utilizând metodologia programului Copii în siguranță”.

Profesioniștii echipei mobile au fost instruiți cu scopul dezvoltării competențelor de realizare a activităților cu și pentru copiii de vârsta preșcolară în vederea prevenirii abuzului și exploatării sexuale utilizând metodologia programului „Copii în siguranță”.

Participanta Galina Iumatova, psihologă în cadrul Serviciului Pidtrimka, a apreciat stagiul de formare ca unul foarte practic. S-au aplicat multe metode interactive. Mi-a părut foarte utilă partea cu identificarea simptomelor abuzului sexual. Am discutat despre cum se face corect interviul de protecție astfel încât să aflăm dacă copilul este în siguranță, a menționat Galina Iumatova.

Urmare a stagiului, pedagogii, asistenții sociali si psihologii instruiți vor aplica cunoștințele și competențele acumulate, în activitățile zilnice desfășurate de echipele mobile Pidtrimka în centrele de plasament pentru refugiați.  

Activitatea de instruire s-a desfășurat în cadrul Proiectului de asistență psihologică și socială în situații de criză umanitară „PIDTRIMKA”, creat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), cu suportul financiar al partenerilor Plan International și War Child Holland.