CNPAC a demarat Programul de formare a intervievatorilor în domeniul audierii copiilor victime/martori ai infracțiunilor

135

12 juriști și psihologi din Sudul și Nordul țării participă la programul de formare a intervievatorilor în domeniul audierii copilului victimă/martor al infracțiunii. Activitatea urmărește crearea unui grup resursă de zece intervievatori certificați pentru zona de Sud a țării și doi intervievatori pentru zona de Nord. Programul a demarat în această săptămână și este organizat de CNPAC în parteneriat cu Institutul Național al Justiției, Ministerul Justiției și UNICEF Moldova.  

Programului de instruire cuprinde 120 ore și este facilitat de către doi experți naționali, intervievatori certificați, absolvenți ai programului PROMISE, cu practică vastă în audierea copiilor victime/martori ai infracțiunilor în cadrul Centrului de asistență psihosocială a copilului și familiei „Amicul”/CNPAC.  

„Scopul Programului rezidă în dezvoltarea competențelor de intervievare a copiilor victime și martori în cauzele penale privind infracțiuni cu caracter sexual, trafic de copii sau violență în familie, precum și în alte cazuri în care interesele justiției sau ale minorului o cer, în condițiile articolului 1101 Cod Procedură Penală, prin prisma prevenirii revictimizării și retraumatizării copilului, asigurându-se calitatea probelor colectate”, a accentuat Diana Țeberneac, experta națională în audierea copiilor și formatoarea programului. 

Daniela Sîmboteanu, președinta CNPAC, autoarea suportului teoretic și formatoarea programului a menționat că „sporirea capacităților profesionale a specialiștilor va contribui la aplicarea standardelor de înaltă calitate în abordarea cazurilor penale cu implicarea copiilor victime sau martori ai infracțiunilor.”

În cadrul instruirii, participanții împreună cu formatorii vor aborda subiecte, precum: rolul intervievatorului în procesul audierii copilului victimă/martor al infracțiunii în contextul legislației procesual – penale a RM, drepturile și garanțiile procesuale ale copilul în contact cu justiția, profilul infractorilor care comit abuzuri sexuale față de copii, profilul psihologic al copilului victimă/martor al infracțiunii etc. 

De asemenea, participanții vor exersa procedura de intervievare a copiilor victime/martori ai infracțiunilor în cadrul a trei sesiuni de simulare. În egală măsură, pe parcursul programului aceștia vor beneficia de sesiuni de supervizare și mentorat, iar pentru a obține certificatul de intervievator participanții vor parcurge tot conținutul teoretic și vor facilita 3 audieri. 

Acest program este organizat în cadrul proiectului „Sprijin pentru asistența integrată a copiilor martori și victime ale infracțiunilor din Republica Moldova”, implementat de către CNPAC cu suportul financiar al UNICEF Moldova.