Comportamentul poate fi definit ca „tot ceea ce facem”, incluzând atât aspecte pozitive, cât şi pe cele neutre sau negative (inadecvate). Aprecierea de către părinte a unui comportament ca fiind acceptabil sau inacceptabil poate fi uneori subiectivă. Înainte de a vedea care sunt criteriile în funcţie de care stabilim dacă un comportament este problematic, e important să ştim care sunt nevoile care stau, în general, la baza comportamentului copilului.
Care sunt nevoile ce motivează comportamentul copilului?
Comportamentul copilului este motivat întotdeauna de o nevoie. Pot fi nevoi esenţiale, legate de supravieţuire (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, temperatură adecvată în casă, igienă, etc.); altele ţin de adaptarea la mediul social în care trăieşte copilul (educaţie, şcolarizare), de sănătatea fizică şi psihică (control medical, vaccinuri, îngrijire medicală în caz de îmbolnăvire, sport, alimentaţie sănătoasă, precum şi alternanţa dintre muncă, învăţare şi relaxare, preluarea unor responsabilităţi adecvate vârstei, etc.), iar altele sunt nevoi emoţionale. Dintre acestea amintim nevoia de:
Dragoste. Copiii au nevoie de dragoste – şi atunci când au dreptate şi când nu au dreptate, şi atunci când sunt fericiţi şi când sunt trişti. Ei au nevoie să fie iubiţi aşa cum sunt, tot timpul. Dragostea nu este acelaşi lucru cu sentimentul de iubire. Un părinte poate simţi că îşi iubeşte copilul, fără ca acesta să afle acest lucru vreodată sau să-l simtă. Aceasta se poate întâmpla atunci când dragostea nu este manifestată la nivelul comportamentului. O faţetă a dragostei este disciplinarea. Dragostea mai include şi ascultarea copilului când îşi exprimă gândurile şi sentimentele, acordarea atenţiei când are nevoie de aceasta şi presupune atingerea adecvată (mângâieri, îmbrăţişări, sărutări), însoţită de ceea ce numim, de obicei, afecţiune (zâmbet, cuvinte de încurajare, apreciere, exprimarea încrederii, etc.). Chiar şi atunci când toate acestea sunt prezente, dacă părintele alternează manifestarea dragostei cu unele comportamente abuzive sau prin care îşi neglijează copilul (fizic sau emoţional), atunci dragostea nu mai este percepută ca atare, fiind ştirbită de neîncrederea copilului în părinte şi de sentimentul de respingere.
Onestitate. Copiii au nevoie de a cunoaşte oamenii şi de a avea încredere în ei. Minciuna, adevărul spus pe jumătate şi decepţiile îl fac pe copil să fie confuz. Dumneavoastră sunteţi cel mai important model în acest sens, putând să îl ajutaţi să fie onest prin exemplul propriu.
Respect. Trataţi copilul ca pe o persoană valoroasă. Lăsaţi-l să facă alegeri. Explicaţi-i motivele pentru care trebuie să ia anumite decizii, nu i le impuneţi fără să îl ajutaţi să înţeleagă motivul pentru care acestea sunt importante. Folosiţi un limbaj al respectului („mulţumesc”, „iartă-mă”).
Înţelegere. Copilul are nevoie să fie înţeles. Ascultaţi-l. Nu îl întrerupeţi atunci când vorbeşte şi încercaţi să vedeţi lucrurile şi din perspectiva lui. De asemenea, cântăriţi dacă ceea ce vă aşteptaţi de la el este mai mult dorinţa dvs. sau este ceea ce, într-adevăr, e mai bine pentru copil. În unele situaţii s-ar putea să descoperiţi că şi copilul are dreptate din perspectiva lui. Există reguli care trebuie respectate, dar există şi libertate, care îi conferă copilului unicitate şi contribuie la formarea unei imagini de sine pozitive, sănătoase.
Acceptare. Chiar şi atunci când comportamentul copiilor este greu de tolerat, ei trebuie să se simtă acceptaţi ca persoane. Nu respingeţi copilul datorită comportamentului său inadecvat. Ajutaţi-l să înţeleagă că respingeţi comportamentul său şi nu pe el, ca persoană.
Răbdare. Este uşor să ai aşteptări mari din partea copilului. Dar este mai greu să ai răbdare pentru a-l ajuta să le realizeze. Copiii au nevoie uneori de explicaţii şi de exerciţii repetate pentru a-şi însuşi unele comportamente sau atitudini. Încercaţi să vă implicaţi şi în acest sens.
Corectitudine. Copiii trebuie să cunoască regulile, dar aplicarea lor să fie constantă şi corectă, după cum au fost stabilite.
Constanţă. Comportamentul adultului trebuie să fie constant în timp şi în diferite situaţii. Schimbarea regulilor îl face pe copil să fie confuz şi nesigur şi îi transmite mesajul că respectarea lor nu este atât de importantă.
Timp. Copilul are nevoie de atenţia şi compania dumneavoastră. Alocaţi-vă timp să-l învăţaţi, să-l ascultaţi, să vă jucaţi cu el, să-i citiţi, să vorbiţi cu el, să vă plimbaţi împreună cu el. O să constataţi că petrecând mai mult timp cu copilul, veţi aprecia mai mult acest lucru şi va fi mai uşor să renunţaţi la alte activităţi care iau mult timp, dar care nu sunt la fel de importante.
În disciplinarea pozitivă sarcina dumneavoastră este să identificaţi nevoile care generează comportamentul nedorit al copilului şi să căutaţi modalităţi mai adecvate prin care să împliniţi acele nevoi şi să eliminaţi comportamentul inadecvat. Dar vedeţi, acestea nu trebuie să schimbe percepţia părintelui faţă de copil, dragostea şi respectul faţă de el.
Când ar trebui să vă îngrijoreze comportamentul copilului?
Comportamentele nedorite sunt cele considerate că apar prea des, în număr prea mare sau la un moment nepotrivit. Iată în ce situaţii putem spune despre comportamente că sunt inadecvate:
- Comportamentele care continuă după o anumită vârstă, când aşteptăm de la copil să răspundă într-un alt mod.
- Comportamentele care se repetă prea des şi interferează cu abilitatea copilului de a învăţa sau limitează posibilitatea copilului de a se dezvolta corespunzător.
- Comportamentele care, în alt context, sunt adecvate, dar care, într-o anumită situaţie, pot reprezenta un risc pentru el sau pentru alţii, sau pot duce la violarea drepturilor altora.
Care este diferenţa dintre comportamentele nedorite şi o tulburare comportamentală?
O tulburare comportamentală se caracterizează prin existenţa unui set de probleme care sunt stabile în timp, apar în diferite situaţii, sunt destul de grave şi împiedică dezvoltarea normală.
Câţi copii au probleme comportamentale?
Aproape orice copil va prezenta un comportament inadecvat la un moment dat, şi aproximativ 10-15% din copiii de vârstă preşcolară prezintă probleme comportamentale la un nivel moderat.
Părinţii şi educatorii au observat o creştere a problemelor comportamentale la copiii cu vârsta cuprinsă între 3-5 ani, iar apoi o scădere a acestora la cei cu vârstele între 5-6 ani.
Sursa: www.scribd.com
