Conferința „Aspecte multidisciplinare în protecția copiilor față de violență”, desfășurată în perioada 20-21 iunie 2018 la Chișinău, a fost organizată de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Societatea Internațională pentru Prevenirea Abuzului și Neglijării Copilului (ISPCAN), Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului, Fundația Empowering Children (Polonia), cu suportul Fundației OAK.
Evenimentul a întrunit peste 100 de participanți, reprezentanți ai autorităților centrale și locale (mun. Chișinău și Bălți, raioanele Orhei, Criuleni, Cimișlia, Căușeni, Leova, Hâncești, Strășeni), ai organizațiilor internaționale preocupate de protecția copilului, ONG-urilor din domeniul protecției drepturilor copiilor, prestatorilor de servicii pentru copii.
În cadrul conferinței au fost prezentate bune practici privind aspectele de colaborare multidisciplinară și prevenire a abuzului față de copii, s-a analizat progresul înregistrat în implementarea mecanismului intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale violenței, s-au prezentat modele naționale și internaționale de servicii specializate pentru copiii victime ale violenței, a fost prezentată percepția populației despre răspunsurile la cazurile de violență asupra copilului.
Fiind ghidați de Convenția cu privire la drepturile copilului, Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale, Obiectivele de Dezvoltare Durabilă 2030, Strategia pentru protecția drepturilor copilului pe anii 2014-2020, participanții la conferință au susținut Rezoluția Summitului de la Stockholm „Nici o formă de violență nu poate fi justificată. Toate formele de violență asupra copiilor pot fi prevenite” și au constatat următoarele:
- Violența față de copii rămâne a fi o problemă gravă pentru Republica Moldova. Conform datelor statistice colectate în cadrul aplicării mecanismului intersectorial de cooperare (Hotărârea de Guvern nr. 270 din 08.04.2014), numărul fișelor de sesizare înregistrate privind cazurile de violență, neglijare, exploatare, trafic asupra copiilor este în creștere. Dacă în 2014 MSMPS a înregistrat 3091 cazuri de violență, atunci în 2017 acestea s-au majorat până la 4216 cazuri. La fel, este în creștere numărul cazurilor de violență gravă față de copii calificată ca și infracțiune, cifra ajungând la 1401 copii victime, dintre care 373 de copii sunt victime ale infracțiunilor cu caracter sexual, reprezentând 26 % din numărul total de cazuri (date pentru 2017).
- Percepția populației asupra fenomenului violenței față de copii scoate în evidență faptul că violența, în special cea emoțională, este percepută ca o formă larg răspândită în Moldova, iar răspunsul statului trebuie consolidat prin instruirea profesioniștilor și crearea serviciilor pentru copii și familii. Sunt atestate multe cazuri când cetățenii nu raportează violența asupra copiilor, deoarece nu au încredere sau le este frică de autorități, nu cunosc procedura de raportare anonimă a cazurilor, cum ar fi linia fierbinte „Telefonul Copilului”.
- Au fost înregistrate progrese în implementarea mecanismului intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale violenței. Sectoarele Sănătate, Educație, Securitate Publică au aprobat proceduri sectoriale, care au contribuit la o mai bună identificare, referire și protecție a copiilor victime. Au fost apreciate mai multe avantaje ale colaborării intersectoriale: acordarea asistenței în baza evaluării complexe a nevoilor copilului victimă și a familiei acestuia, prevenirea revictimizării copilului, responsabilizarea specialiștilor, răspunsul prompt și coordonat, etc.
- Sectorul Educație are un rol determinant în formarea profesioniștilor, în sensibilizarea și responsabilizarea comunităților și familiilor pe dimensiunea prevenirii violenței față de copii. Au fost înregistrate rezultate semnificative în implementarea unor programe educaționale adresate părinților și copiilor de diferite vârste în cele 7 raioane și 2 municipii pilot (peste 2160 cadre didactice au devenit formatori în 7 programe structurate de prevenire a abuzului față de copii). Experiența internațională demonstrează rolul important al mediilor academice, care se implică nu doar în cercetare, în formarea inițială și continuă a specialiștilor, ci și în mobilizarea comunității academice și celei de studenți în protecția copilului față de violență.
- Dezvoltarea unor servicii specializate multidisciplinare, (de exemplu cele de tip Barnahus), este un angajament asumat de Republica Moldova, iar cadrul normativ și contextul național creează premise favorabile pentru dezvoltarea acestora la nivel regional. Experiența serviciilor specializate existente în țară, de tipul Centrului de asistență psiho-socială a copilului și familiei „Amicul” demonstrează necesitatea funcționării serviciilor specializate pentru copiii victime în mai multe regiuni ale țării, astfel încât toți copiii să aibă acces neîntârziat la acest serviciu.
În cadrul evenimentului au fost formulate mai multe recomandări. Documentul integral poate fi descărcat aici…