Conflictul, cauzele şi soluţionarea acestuia

Conflictul este unul dintre cele mai răspândite fenomene în viaţa, în procesul de comunicare al oamenilor. De-a lungul întregii istorii oamenii nu au putut trăi fără a avea conflicte, începând cu certuri nesemnificative şi terminând cu războaie. Oare chiar sunt conflictele un atribut necesar al societăţii umane?

Dacă analizăm caracterul contradictoriu şi diversitatea naturii umane, devine clar că viaţa oamenilor este imposibilă fără conflicte, dar oare toate conflictele sunt necesare în viaţa noastră? Conflictele pot fi împărţite în două categorii:

• reale,
• inventate (ireale).

  În cazul conflictelor reale, are loc o contradicţie, o divergenţă de interese, dorinţe, tendinţe, care împiedică interacţiunea normală a oamenilor, împiedică atingerea scopurilor şi duce la apariţia conflictelor. Soluţionarea unui astfel de conflict este orientată spre obţinerea unui anumit rezultat – înlăturarea divergenţelor.

  În cazul conflictelor inventate (ireale), scopul părţilor care se află în conflict este exprimarea emoţiilor negative, clarificarea relaţiilor, dar nu înlăturarea unui obstacol real, a divergenţelor. Conflictul, în astfel de cazuri, este doar un motiv pentru a jigni, a ofensa, a umili interlocutorul; deseori, dacă întrebi persoanele aflate în conflict: „Ce anume vreţi să clarificaţi, ce vreţi să obţineţi prin aceasta?”, acestea nu vor putea da un răspuns clar, adică vor spune: „Aşa, pur şi simplu – de ce mi se bagă în suflet atunci când mă doare capul?!”

  Din ce cauză apar conflictele? Motivele pot fi următoarele:

  • Divergenţa de scopuri, interese, opinii, concepţii de viaţă, modalităţi de atingere a scopurilor, particularităţi individuale ale oamenilor. De la bun început toţi suntem diferiţi. Dar acesta nu este un motiv pentru conflict – de cele mai multe ori conflictul are loc din cauza incapacităţii noastre de a ne înţelege cu ceilalţi, de a ajunge la un compromis.
  • Conflictogenii – cuvinte sau acţiuni care pot duce la conflict, fără ca persoana să aibă o astfel de intenţie. Nu vrei să jigneşti pe cineva, o spui fără să te gândeşti… iar el s-a simţit ofensat. Întotdeauna trebuie luată în consideraţie reacţia pe care o pot provoca cuvintele tale, să te gândeşti dacă merită să faci sau să spui ceva.

  Conflictogenii sunt:

  • manifestarea superiorităţii (critica, ameninţările, învinuirile, ironia, bătaia de joc, încercările de înşelăciune, ascunderea informaţiei, întreruperea, ignorarea interlocutorului);
  • manifestarea agresivităţii;
  • manifestarea egoismului (te gândeşti doar la tine).

  3. Răspunsul la agresiune cu o agresiune şi mai mare. Există foarte puţine cazuri în care trebuie să ripostezi persoanei care te-a jignit imediat şi mai agresiv – doar atunci când viaţa ta este în pericol. În toate celelalte cazuri e bine să aplici toate modalităţile de atenuare a conflictului (deoarece agresiunea drept răspuns nu face decât să provoace o agresiune şi mai mare din partea celuilalt) şi doar apoi să treci la rezistenţa dură.

  O mulţime de conflicte apar din cauza că vrem ceva de la cei din jur, venim cu nişte pretenţii, iar aceştia nu se prea grăbesc să ne facă pe plac (probabil, nu vor). Comunicarea cu un om căruia toţi îi sunt obligaţi cu ceva, nu e uşoară şi nici plăcută. Să vedem dacă nu ai şi tu tendinţa de a deveni o astfel de persoană.

  Efectuează exerciţiul următor:
  Împarte o foaie în două. În stânga scrie: „Persoanele de care sunt nemulţumit” (acestea pot fi: mamă, tată, bunică, bunel, frate (soră), cunoscuţi, colegi de clasă, prieteni, bărbaţi, femei, etc.). În dreapta scrie: „Pretenţii”. Condiţia obligatorie este ca pretenţiile să fie concrete şi nu o exprimare generală a unor emoţii („Fratele meu nu-mi dă casetofonul”, şi nu „Fratele meu e zgârcit”). Pentru a accepta oamenii aşa cum sunt şi a-i ierta, trebuie să înţelegem ce anume nu ne place la ei. Altfel, putem fi supăraţi la infinit – e mai bine să încetăm să credem că cei din jur ne datorează ceva şi să acceptăm situaţia aşa cum este.

  Important într-un conflict nu este să ieşi învingător, ci să ieşi cu pierderi minime (demnitate, nervi, bani, forţe etc.).

  Din conflict poţi ieşi în mod pasiv (evitându-l) sau activ (apărându-te sau atacând). În primul caz, deja după conflict, poţi să te gândeşti încă mult timp că nu ai reacţionat la timp ca să răspunzi la grosolănie sau ofensă, n-ai reuşit, n-ai observat… şi alte „nu ai”; devii prost dispus, te simţi umilit, te îndoieşti de forţele proprii, eşti nemulţumit de tine. Prejudiciul moral este evident. În al doilea caz există pericolul serios de a suferi prejudicii fizice (sau morale), dacă adversarul se dovedeşte a fi mai puternic. O altă traumă morală sau fizică. Ce câştigi cu o astfel de strategie de ieşire din conflict? Nimic.

  Dar există oare modalităţi mai eficiente de soluţionare a divergenţelor? S-a dovedit că orice modalitate este eficientă, dacă este aplicată în situaţia corespunzătoare (adecvată). Important este să determini cum vrei să închei situaţia respectivă, ce vei câştiga, ce vrei să obţii.

  Modalităţile de comportament în situaţiile de conflict pot fi următoarele:

  • presiunea (insistenţa, constrângerea, agresivitatea, folosirea autorităţii, atingerea scopului prin orice modalitate);
  • retragerea (evitarea conflictului);
  • supunerea (adaptarea, cedarea, refuzul de a lupta, renunţarea la interesele proprii);
  • compromisul (cedări reciproce, căutarea căii de mijloc);
  • colaborarea (luarea în consideraţie a intereselor reciproce şi găsirea unei soluţii reciproc acceptabile).

  E important să ştii: oricât de dificilă ar fi comunicarea cu o anumită persoană, întotdeauna există o soluţie.