Supervizarea psihologilor în procesul de implementare a Programului “12PLUS”

68

 

Mai mulți psihologi din cadrul Serviciilor raionale/municipale de Asistență Psihopedagogică au participat la data de 21 septembrie, curent, la un atelier de supervizare organizat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) în vederea consolidării capacităților acestora în implementarea programului de dezvoltare a rezilienței adolescenților față de abuz și exploatare sexuală “12PLUS”.

În cadrul atelierului au fost prezentate bunele practici și rezultatele implementării programului la nivel local, analiza impactului asupra beneficiarului final și nevoile părinților de adolescenți în comunicarea, educarea și disciplinarea acestora.

Activitatea a fost organizată în contextul implementării Memorandumului de Colaborare dintre Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, și Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii privind colaborarea interinstituțională în vederea consolidării sistemului educațional pe segmentul respectării drepturilor copilului și aplicarea mecanismului intersectorial de protecție a copilului împotriva oricăror forme de violență.

Programul “12PLUS” este parte a Campaniei Naționale “Adolescență în siguranță” dezvoltată de CNPAC în parteneriat cu Empowering Children Foundation, care a avut drept scop informarea tinerilor, părinților despre riscurile  abuzului sexual şi a exploatării sexual-comerciale, precum și dezvoltarea competențelor tinerilor pentru prevenirea acestui fenomen. Pe parcusrul unui an de la lansarea campaniei, au fost organizate un șir de activități în care adolescenților li s-a oferit oportunitatea de a comunica pe viu despre subiecte sensibile cum ar fi: sexualizarea relațiilor de iubire, sextingul, sponsoringul, traficul de copii, etc. În acest sens, cei peste 114 psihologi din cadrul Serviciilor de Asistență Psihopedagogică și Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor, instruiți în cadrul Programului educațional ”12 PLUS”, au organizat traininguri interactive pentru circa 2 mii de adolescenți din țară.