Continuă instruirile profesioniștilor în cadrul proiectului ,,Facilitarea accesului copiilor refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație, pentru o integrare socială sigură”, implementat de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC/NCCAP) în parteneriat cu Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite UNHCR-Moldova.
Astfel, pe 10-11 august, s-a desfășurat de-a doua rundă de instruiri pentru psihologii și cadrele didactice din cele 10 raioane ale țării: Dondușeni, Orhei, Comrat, Ceadîr-Lunga, Vulcănești, Nisporeni, Hîncești, Telenești, Glodeni și Ștefan Vodă, privind programul structurat ,,Reguli și disciplină pentru copii” (prima rundă a avut loc în perioada 3-4 august). Scopul programului este de a contribui la consolidarea abilităților parentale, prin excluderea metodelor violente de educație și gestionare a emoțiilor.

În cadrul sesiunilor, Daniela Simboteanu, președinta CNPAC, a menționat că proiectul ,,Facilitarea accesului copiilor refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație, pentru o integrare socială sigură” presupune instruirea facilitatorilor din instituțiile de învățământ din țară să livreze programe structurate de prevenire a violenței adresate copiilor și de educație parentală și să devină medii sigure, lipsite de violență pentru toți copiii, inclusiv pentru copiii refugiați din Ucraina.
La final, beneficiarii au salutat calitatea programelor oferite și au ținut să mulțumească autorilor, pentru munca, dedicația și conținutul calitativ livrat.