Copii și profesori din 14 școli din țară s-au întrunit în cadrul unui eveniment de totalizare a proiectului ,,Facilitarea accesului copiilor-refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație pentru o integrare social sigură”, organizat de CNPAC

62

În perioada 18-19 decembrie, CNPAC a desfășurat Conferința de totalizare a proiectului ,,Facilitarea accesului copiilor-refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație pentru o integrare social sigură”, implementat de CNPAC în parteneriat cu UNHCR, în perioada aprilie-decembrie 2023.

La eveniment a participat Daniela Sîmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), Fadia Jbara – Ofițeră în domeniul educației, UNHCR Moldova, Iulia Gheorghieș, Director de programe CNPAC, Valentina Olaru, Secretară de stat a Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Diana Cheianu-Andrei, dr. conf. în sociologie, Sociopolis Consultancy, cadre didactice și copii din instituțiile de învățământ partenere din 10 raioane (Dondușeni, Orhei, Comrat, Ceadîr-Lunga, Vulcănești, Nisporeni, Hîncești, Telenești, Glodeni și Ștefan Vodă) și formatori CNPAC. 

În cuvântul de salut, președinta CNPAC, Daniela Sîmboteanu a menționat că prin intermediul proiectului „Facilitarea accesului copiilor refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație, pentru o integrare socială sigură”, implementat în parteneriat cu UNHCR Moldova, s-a reușit fortificarea eforturilor: ,,Am contribuit împreună la crearea unui mediu sigur de trai, un mediu non violent, care să integreze și să primească toți copiii din țara noastră, inclusiv copiii din Ucraina „. Totodată, a evidențiat că au fost realizate o serie de activități, ateliere, campanii de sensibilizare și dialoguri ale copiilor cu autoritățile pe subiectul prevenirii și combaterii fenomenului violenței împotriva copilului, în scopul facilitării coeziunii sociale, schimbului de experiențe și asigurării unui mediu sigur și protector pentru toți copiii.

Fadia Jbara, Ofițeră în domeniul educației, UNHCR Moldova, a mulțumit CNPAC pentru contribuția substanțială în implementarea proiectului, dar și ministerelor de resort, profesorilor, elevilor și tuturor celor implicați în asigurarea realizării acestuia, specificând faptul că proiectul are ,,un rol crucial prin realizarea unei conexiuni între domeniul de securitate și protecție cu cel educațional, asigurarea coeziunii sociale și a participării copiilor”.

Prezentă la eveniment, Valentina Olaru, Secretară de stat a MEC, a specificat că ,,asigurarea unui mediu educațional sigur şi prietenos pentru copii și lipsit de violență reprezintă o prioritate a ministerului”, respectiv, toți copiii, inclusiv copiii refugiați din Ucraina trebuie să fie protejați de orice formă de violență. În acest context, a specificat că Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a întreprins mai multe măsuri pentru a asigura integrarea copiilor refugiați din Ucraina în instituțiile de învățământ general din Republica Moldova, pentru a le oferi educație de calitate și oportunități egale de încadrare în societate. La final, dna Olaru a reliefat importanța realizării Studiului „Cunoștințe, atitudini și practici privind protecția copilului în mediul școlar”, deoarece ,,este unul interesant, care ne va permite să facem concluzii relevante și să venim cu propuneri pentru noi politici educaționale, care ar asigura protecție fiecărui copil”.

Primul panel de discuție, a cuprins prezentarea rezultatelor proiectului „Facilitarea accesului copiilor-refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație, pentru o integrare socială sigură”, de către Directorul de programe CNPAC, Iulia Gheorghieș.

În cadrul conferinței, cadrele didactice implicate în proiect, au avut posibilitatea să-și împărtășească experiența și să vorbească despre realizările obținute și provocările întâlnite în această perioadă, abordând inclusiv subiecte importante cum ar fi: dezvoltarea rezilienței copiilor față de violență, sensibilizarea societății față de fenomenul violenței și educația parentală în școală.

Grupul de adolescenți, prezenți la eveniment, au avut parte și de activități de coeziune a grupului  și activități de TeamUp. Totodată, copiii au fost informați despre necesitatea conștientizării  fenomenului de bullying și a consecințelor sale. După ce au fost invitați să privească filmele marca 12plus, realizate de CNPAC, copiii au reflectat asupra mesajului filmului, s-au expus asupra fenomenului tot mai des întâlnit în societate.

Menționăm că, în perioada de implementare a proiectului, CNPAC a contribuit la îmbunătățirea practicilor și consolidarea capacităților de monitorizare și de a reacție la problemele de protecție și de salvgardare a copiilor în cadrul centrelor de acomodare temporară a refugiaților și în alte medii, a consolidat competențele profesorilor din 10 raioane ale țării în oferirea programelor de creștere a rezilienței copiilor refugiați și programe de educație parentală pentru îngrijitorii acestora și nu în ultimul rând a contribuit la fortificarea abilităților de a răspunde la timp și în mod eficient la problemele de protecție a copilului cu care se confruntă copiii refugiați din Ucraina și comunitatea gazdă.