Copiii victime ale violenței ar putea fi asistați în cadrul serviciului specializat de tip Barnahus

55

width=600

În Republica Moldova copiii victime/martori ai infracțiunilor ar putea primi asistență multidisciplinară în cadrul serviciului specializat de tip Barnahus, aplicat cu succes și promovat în mai multe țări europene.

Posibilitatea creării la noi în țară a unui asemenea model de serviciu a fost abordată pe larg astăzi, 22 februarie, în cadrul Seminarului ”Răspunsul multidisciplinar la cazurile de violență față de copii prin crearea serviciului prietenos copiilor de tip Barnahus”, organizat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Justiției.

La eveniment au participat membrii Comitetului Lanzarote al Consiliului Europei, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, parteneri de dezvoltare, reprezentanți ai societății civile, specialiști în domeniul protecției copilului.

Seminarul a fost susținut de către fondatorul și autorul serviciului Barnahus, Bragi Gudbrandsson, director general al Agenției guvernamentale pentru protecția copilului din Islanda, expert internațional în domeniul protecției copilului victimă, membru al Comitetului Lanzarote.

În prezentarea sa privind conceptul serviciului Barnahus, expertul internațional Bragi Gudbrandsson a remarcat că acest model de serviciu prietenos copiilor victime/martori ai infracțiunilor cu caracter sexual reprezintă o alternativă abordării tradiționale a cazurilor de abuz asupra copiilor. “Violența asupra copiilor este o problemă a întregii comunități, iar demersul multidisciplinar a acestor cazuri de abuz față de copii vorbește despre conștientizarea fenomenului și  maturizarea societății”, a notat Bragi Gudbrandsson. Expertul s-a referit la practica altor țări în implementarea serviciului Barnahus, remarcând că, la etapa actuală acest model de serviciul este aplicat în 60 de localități din 14 țări.

“Pentru a nu fi expuși traumatizării repetate, copiii victime/martori ai infracțiunilor trebuie să primească asistența multidisciplinară într-un singur centru, special dotat, care să întrunească toți specialiștii: psihologi, medici, intervievatori, asistenți sociali”, a remarcat președinta CNPAC, Daniela Sîmboteanu. “Republica Moldova poate prelua această practică în crearea serviciilor prietenoase copiilor victime ale violenței.  La etapa actuală CNPAC promovează, în comun cu autoritățile, modelul Barnahus prin deschiderea unui asemenea centru în zona de nord a țării”, a mai adăugat Daniela Sîmboteanu.

În cadrul evenimentului a fost prezentat modelul acestui tip de serviciu, implementarea lui în diferite țări europene, precum și avantajele unui astfel de serviciu.  

Crearea Serviciului regional specializat pentru copiii victime este o idee inovatoare pentru Republica Moldova. Conform modelului internațional, în cadrul acestui tip de serviciu, copiii victime/martori ai infracțiunilor cu caracter sexual, privind traficul de copii sau violența în familie, copiii care sunt în pericol iminent vor beneficia de asistență psihologică, audiere în condiții speciale, examinare medico-legală și expertiză medicală, suport familial și social, “sub același acoperiș”, fiind exclusă astfel revictimizarea copiilor.  

Crearea serviciilor de tip BARNAHUS este prevăzută în Strategia pentru protecția copiilor pe anii 2014-2020, în baza angajamentelor asumate de Republica Moldova în domeniul protecției copilului și a justiției prietenoase copilului.

******************************************************************************

“Acest eveniment este organizat cu suportul Fundației World Childhood, în cadrul proiectului Răspunsul multidisciplinar la cazurile de violență față de copii prin crearea serviciului bazat pe modelul Barnahus”.

width=600

width=600

width=600

width=600

width=600