Copilul – victimă a violenţei în familie în contextul art. 2011 CP RM

305

Violenţa în familie este o componenţă de infracţiune prevăzută la art. 2011 Cod penal al Republicii Moldova (CP RM), care atentează la relaţiile sociale ce vizează convieţuirea în cadrul familiei şi integritatea acesteia, şi, cel mai important, la dezvoltarea minorului. Mediul familial este decisiv pentru formarea personalităţii copilului şi pentru exercitarea drepturilor acestuia în micromediul respectiv, motiv pentru care legiuitorul a atribuit această faptă prejudiciabilă la categoria infracţiunilor.

Victimă a infracţiunii prevăzută la art. 2011 CP RM poate fi oricare membru al familiei, din această categorie, evidenţiem minorul (copilul), care resimte cel mai puternic suferinţa psihică sau fizică exercitată. Astfel, invocând prevederile art.1331 CP RM, prin membru de familie se înţelege: a) în condiţia conlocuirii: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, de concubinaj, persoanele divorţate, persoanele aflate în relaţii de tutelă şi curatelă, rudele lor pe linie dreaptă sau colaterală, soţii rudelor; b) în condiţia locuirii separate: persoanele aflate în relaţii de căsătorie, copiii lor, inclusiv cei adoptivi, cei născuţi în afara căsătoriei, cei aflaţi sub curatelă.

Prin urmare, reieşind din dispoziţia legii, copilul este victimă a violenţei în familie, indiferent de statutul juridic, fie că este copil biologic, adoptat, aflat sub tutelă sau curatelă, născut în afara căsătoriei. Menţionăm că, în sensul legii penale, minorul (copilul) este persoana până la vârsta de 18 ani, în concordanţă cu prevederile Convenţiei ONU privind drepturile copilului.

Pentru a accentua şi a înţelege mai bine statutul de victimă al minorului în contextul componţei de infracţiune, violenţa în familie, este oportun să se facă o analiză juridico-penală concisă, prin prisma elementelor acestei componenţe de infracţiune.

Obiectul juridic special are un caracter complex, obiectul juridic special principal fiind relaţiile sociale cu privire la consolidarea şi integritatea familiei, iar obiectul juridic secundar vizează integritatea fizică sau psihică, sănătatea, onoarea şi demnitatea persoanei, valori protejate prin art. 2 al CP RM.

Obiectul material al infracţiunii de violenţă în familie îl reprezintă corpul persoanei, în cazurile când săvârşirea violenţei în familie presupune influenţarea directă infracţională asupra corpului pesoanei.

Fiind o componenţă materială de infracţiune (se consumă din momentul survenirii consecinţelor), latura obiectivă a violenţei în familie are următoarea structură: (1) fapta prejudiciabilă ce reprezintă acţiunea sau inacţiunea manifestată fizic sau verbal; (2) urmările prejudiciabile sub forma suferinţei fizice, vătămări ale integrităţii corporale, suferinţei psihice ori a prejudiciului material sau moral; (3) legătura cauzală dintre fapta prejudicabilă şi urmările prejudiciabile.

Reieşind din structura evidenţiată, fapta prejudiciabilă poate avea mai multe modalităţi faptice de realizare: violenţă fizică îndreptată asupra copilului, violenţă psihologică/psihică care însoţeşte violenţa fizică, dar poate fi manifestată şi independent, violenţă economică (privarea de mijloace economice, inclusiv lipsirea de mijloace de existenţă primară). Aceste tipuri de violenţă exercitate asupra copilului pot crea repercusiuni grave de natură psihologică/psihică, iar cauzarea vătămărilor integrităţii corporale atribuie acestei infracţiuni un caracter mai grav de periculozitate (sancţiunea fiind mai gravă în funcţie de natura vătămării integrităţii corporale, alin. (2) şi (3) art. 2011 CP RM).

Latura subiectivă a infracţiunii de violenţă în familie se exprimă, în primul rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă sau indirectă. În acest caz, făptuitorul conştientizează gradul prejudicabil al faptei sale, prevede urmările prejudiciabile, le doreşte sau le admite în mod conştient. Motivul infracţiunii poate fi divers: răzbunare, gelozie, ură, invidie, etc., acesta influenţând la individualizarea pedepsei penale. Pericolul care decurge se manifestă în atitudinea conştientă a adultului în calitate de subiect al infracţiunii, care comite aceste acţiuni asupra unui minor.

Subiectul infracţiunii respective are o calitate specială în raport cu victima infracţiunii: este membru al familiei victimei, ceea ce creează o presiune psihologică mult mai gravă asupra copilului victimă a acestei infracţiuni.

Acest material a fost realizat in cadrul proiectului sustinut de Programul USAID de Consolidare a Institutiilor Statului de Drept.