Televiziunea şi ziarele ne amintesc în fiecare zi că actele de violenţă s-au înmulţit, că ceva rău s-ar putea întâmpla copiilor noştri. Dar oricât de alarmante ar fi aceste informaţii, aceasta nu înseamnă că ar trebui să ne încuiem în casă. supraveghindu-i pe copii în permanenţă şi învăţându-i să se teamă de orice trecător. Nici nu am putea trăi astfel.
Cel mai bine ar fi să căutăm o cale de mijloc, între supra-protecţie şi indiferenţă. Putem lua măsuri de precauţie necesare, fără a provoca copiilor temeri inutile.
Vom începe prin a-l ajuta pe copil să aibă încredere în noi, creând acasă relaţii care să-l facă să se simtă liber, să pună întrebări, să fie sigur că nu va fi respins (chiar dacă noi nu ştim răspunsul la toate întrebările). Să ne comportăm astfel, încât copilul să se simtă acceptat şi, dacă i se întâmplă ceva neplăcut, să ştie că poate conta pe noi, că îl vom înţelege şi îl vom ajuta. Să încurajăm dialogul în familie, pentru ca copilul să audă şi să inţeleagă ce gândim noi despre oamenii buni şi mai puţin buni, despre oamenii sănătoşi sau mai puţin sănătoşi, care formează această lume. Vom insista în privinţa anumitor reguli de securitate, la fel cum îi învăţăm pe copii să traverseze o stradă, să înoate sau să nu se joace cu chibriturile.
Copilul mic este mai uşor de protejat.
Copilului îi putem spune: „Mama trebuie să ştie întotdeauna unde eşti şi unde te duci”. Nu trebuie să îi explicăm această regulă în detaliu. Va trebui, probabil, să repetaţi această regulă de mai multe ori, dar, dacă veţi fi fermi, copilul va învăţa să o respecte.
La şcoală
Din momentul în care copilul se duce singur la şcoală, trebuie să aveţi cu el o discuţie despre câteva reguli de securitate. Trebuie să înveţe să vă anunţe la telefon, dacă vrea să rămână la un prieten. Dacă uită să o facă, insistaţi să o facă data viitoare. Dar nu trebuie să aibă impresia că la fiecare colţ al străzii îl aşteaptă un pericol. Sau că nu-i lăsaţi nici o libertate de mişcare. Îi puteţi explica simplu că uneori mai pot interveni schimbări de program sau că uneori există urgenţe şi trebuie să ştiţi unde şi cum îl puteţi găsi. Printre precauţiile cele mai utile enumerăm: „Nu pleca nicăieri cu un străin!”, ”Nu urca niciodată în maşina unui străin!”
Prevenirea abuzurilor sexuale
Apoi copilul trebuie să înveţe ce fel de avansuri să refuze. Îi putem spune: „Nu lăsa un străin să îţi mângâie mina sau orice altă parte a corpului. Dacă lucrul acesta se întâmplă, pleacă imediat de acolo! Există unele persoane (nu foarte multe), care au o atitudine mai aparte. Dacă, de exemplu, te duci la un film şi simţi că cineva te atinge insistent, ridică-te, schimbă-ţi locul sau pleacă!”
Dacă băiatul sau fata dumneavoastră cer detalii, fiţi onest cu el(ea) şi spuneţi-i că acea persoană poate fi un exhibiţionist sau cineva care vrea să îl atingă într-un mod neplăcut. Dacă, totuşi, copilul dumneavoastră a fost supus unei agresiuni de ordin sexual, nu intraţi în panică, ca să nu-l speriaţi mai tare. Cereţi calm copilului să vă povestească ce s-a întâmplat şi explicaţi-i că unii oameni suferă de tulburări emoţionale sau de devieri de comportament. Ei sunt, de obicei, incapabili să se controleze şi, fiindcă le este frică să caute o relaţie cu un adult, se îndreaptă uneori spre un copil. Copilul, ar putea fi şocat la început, dar se va calma, văzând atitudinea dumneavoastră şi găsind sprijin în familie.
Din ”Copilul tău – cum să-l înțelegi și să-l ajuți”, București, 2001
