Drepturile copilului victimă/martor și al reprezentantului legal la etapa de urmărire penală

560

Copilul nu poate să-şi apere singur drepturile. În acest sens, în cadrul urmăririi penale şi în instanţa de judecată, copilul este reprezentat de părinţi, inclusiv părinţii adoptivi, tutore sau curator. Anume aceste persoane sunt împuternicite să pledeze în procesul penal, în funcţie de etapele acestuia, în calitate de reprezentanţi legali ai copilului.

Copilul victimă şi tu, în calitate de reprezentant legal al copilului, la etapa urmăririi penale (înainte ca dosarul să fie transmis în instanţa de judecată) beneficiaţi de diverse drepturi:

  • Dreptul de a cunoaşte esenţa învinuirii;
  • Dreptul de a face declaraţii şi a oferi explicaţii, de a prezenta documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal;
  • Dreptul de a participa la toate acţiunile ce se efectuează cu participarea copilului;
  • Dreptul de a face cunoştinţă cu procesele-verbale ale acţiunilor procesuale la care a participat copilul, de a face obiecţii asupra corectitudinii şi caracterului complet al acestora, precum şi de a cere completarea lor cu date care, în opinia ta, trebuie să fie menţionate;
  • Dreptul de a cere completarea acţiunilor procesuale (poţi să formulezi propuneri referitoare la cercetarea diferitor circumstanţe, mărturii, citarea martorilor, numirea expertizelor ş.a.);
  • Dreptul de a contracta / solicita un apărător avocat pentru a beneficia de consultanţă pe tot parcursul procesului penal;
  • Dreptul de a solicita încasarea prejudiciilor materiale şi daunelor morale care au fost cauzate prin infracţiune;
  • Dreptul de a face cunoştinţă, după finisarea urmăririi penale, precum şi în caz de încetare sau clasare a procesului penal, cu toate materialele cauzei şi de a nota orice informaţie din dosar;
  • Dreptul de a ataca deciziile luate de organul de urmărire penală sau de procuror;
  • Dreptul de a participa la activităţile preparatorii (de pregătire) ale şedinţei de judecată şi la cercetarea judecătorească a cazului;
  • Dreptul de a fi informat despre toate deciziile şi hotărârile adoptate care se referă la drepturile şi interesele copilului tău, de a primi gratuit, la solicitare, copii ale acestor hotărâri.
  • Dreptul de a ataca hotărârile instanţei de judecată etc.

Sistemul juridic prevede, în egală măsură, dreptul de a beneficia de asistenţa unui avocat. Poţi să-ţi alegi orice avocat de la barourile de avocaţi care să-ţi acorde consultanţă pe tot parcursul procesului penal. Trebuie să ştii, însă, că asemenea servicii, de regulă, sunt cu plată, iar valoarea onorariului avocatului ar putea depăşi capacităţile financiare ale familiei tale. Dacă nu dispui de mijloace băneşti pentru a plăti avocatul, poţi să ceri organului de urmărire penală sau instanţei de judecată să fii asistat de un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat. Pentru asistenţa oferită de acesta nu vei achita nici un onorariu. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va examina solicitarea ta şi va decide dacă este nevoie să implice în proces un avocat public.

În calitate de reprezentant legal al copilului, informează-te, implică-te și asigură-te că drepturile tale și ale copilului sunt respectate!