#educatiaNUdoare: Primele activități „De la egal la egal” au fost organizate de trei eleve din școlile din Durlești, Ratuș (Telenești) și Iurceni (Nisporeni)

15

În această săptămână, Bianca Tănase, Nicoli Ilescu și Sabina Ulinici, participante la Școala de Vară SAFETEEN 2024, au organizat activități interactive pentru colegii lor din trei instituții din Moldova: Liceul Teoretic Orizont din Durlești, Gimnaziul din Ratuș, Telenești, și Gimnaziul „Grigore Vieru” din Iurceni, Nisporeni.

În aceste sesiuni, cele trei tinere au oferit elevilor oportunitatea de a adresa anonim întrebări profesorilor, creând astfel un spațiu deschis și prietenos de comunicare între elevi și cadrele didactice. Această inițiativă a încurajat elevii să se exprime liber și să își clarifice temerile, într-un context sigur și fără presiuni.

Pe lângă discuțiile organizate, adolescentele au pus la dispoziția doritorilor informații esențiale despre recunoașterea semnelor de abuz și despre pașii necesari pentru a solicita ajutor în cazuri de violență sau abuz, atât în mediul școlar, cât și în afara acestuia.

Acțiunile desfășurate de adolescente fac parte din campania #𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐚𝐍𝐔𝐝𝐨𝐚𝐫𝐞, desfășurată de CNPAC în perioada 1-19 noiembrie, cu susținerea UNHCR-Moldova. Campania își propune să sensibilizeze publicul și să promoveze schimbări pozitive în școlile din Moldova.

Despre campania națională de sensibilizare „Educația NU doare” 
Campania vizează creșterea conștientizării și prevenirea oricărei forme de violență în mediul educațional, punând accent pe rolul fundamental al școlilor ca spații sigure pentru toți copiii. Aceasta a fost dezvoltată în cadrul Școlii de vară SAFETEEN 2024, organizată de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), la care au participat elevi și eleve din întreaga țară, inclusiv refugiați, oferindu-le oportunitatea de a participa activ la prevenirea violenței și abuzului. 

Campania națională se desfășoară în perioada 1-19 noiembrie 2024, ca parte a inițiativei globale „19 zile de activism și prevenire a violenței și abuzului împotriva copiilor și tinerilor”. Programul activităților este unul complex, vizând lecții deschise pentru viitorii pedagogi, evidențierea impactului pozitiv al cadrelor didactice prin realizarea a 10 istorii de succes, inaugurarea unei expoziții fotografice, dar și distribuirea de materiale informative pentru a contribui la diseminarea mesajului și scopului campaniei. 

Activitatea este organizată de către CNPAC în parteneriat cu UNHCR Moldova, în cadrul proiectului „Facilitarea accesului copiilor refugiați din Ucraina la un mediu sigur de trai și educație, pentru o integrare socială sigură”. 

Citește și: Școala de vară SafeTeen, ediția a II-a, s-a încheiat: 50 de adolescenți și adolescente au creat conceptul campaniei naționale „Educația nu doare”