Informaţii pentru copiii ce urmează a fi audiaţi

134

Maturii şi copiii pot fi solicitaţi să depună mărturii atunci când au fost martori, dar şi atunci când au fost victime, dacă au suferit anumite daune fizice sau morale. Martorii sunt persoanele care au văzut sau au auzit ceva important, ştiu unele detalii despre un eveniment care li s-a întâmplat altora şi potdepune mărturie despre cele văzute sau auzite.

Probabil, pentru un copil nu este uşor să fie martor, mai ales dacă e pentru prima dată, dar informaţiile care urmează îl pot ajuta să găsească răspunsuri la mai multe întrebări şi să fie mai sigur atunci când va depune mărturii.

Depunerea mărturiilor adică audierea, se va realiza în camera de audiere a copiilor. În ziua stabilită pentru audiere, copilul şi persoana sa de încredere se vor prezenta, la o anumită oră, la cameră de audiere a copiilor.

Această cameră este amenajată anume pentru discuţii cu copiii și are o atmosferă prietenoasă. De obicei, ea este dotată cu canapea și fotolii moi, un dulap, flori în ghivece. În această cameră se va putea observa și un anumit echipament (microfon, cameră video, etc.) care sunt folosite la înregistrarea declaraţiilor copilului.

În camera de audiere, copilul va face cunoștință cu o persoană care se va numi intervievator. El are rolul de a asculta și pune unele întrebări. Așadar, intervievatorul va fi împreună cu copilul cât timp va dura audierea. În discuția cu el, acesta îl poate întreba despre ce îl preocupă, îi poate spune ce te îngrijorează, este persoana căreia îi va povesti ce știe. Răspunsurile copilului sunt foarte importante şi necesare în desfășurarea procesului penal. Ceea ce va spune copilul se vor numi mărturii.

Echipamentul din camera de audiere va înregistra totul, pentru a putea fi văzut și auzit – în același timp – de alți participanți la proces. Aceștia se vor afla într-o cameră alăturată, numită cameră de vizualizare. Ei vor avea dreptul să adreseze întrebări suplimentare, prin intermediul intervievatorului. Acesta le va auzi prin intermediul căștilor sau le va primi în timpul unor scurte pauze.

Copilul nu se va întâlni personal cu cei care se ală în camera de vizualizare, dar e bine să știi că sunt persoane importante în judecarea unei cauze penale. Ei sunt prietenoși copiilor și le apără interesele.

Intervievatorul va fi cel care va face legătura dintre copil şi cu ceilalți participanţi la proces: judecătorul, procurorul, avocatul, alţi participanţi. Pentru ei sunt foarte importante mărturiile copilului, deoarece participă cu toții la examinarea cazului penal.

 

  • Judecătorul. Judecător este cel mai important participant în procesul penal. El face audierea şi  se asigură că totul să se desfăşoare conform regulilor stabilite. El e cel care acordă altor participanţi dreptul de a pune întrebări în timpul procesului.
  • Procurorul. Rolul lui este să stabilească cine şi cum a încălcat legea. Procurorul, de asemenea, poate să adreseze întrebări.
  • Grefierul. Este persoana care stă lângă judecător şi care scrie, de mână sau la un computer, mărturiile tale şi tot ce spun ceilalţi participanţi.
  •  Avocatul. Rolul avocatului este de a apăra părţile care participă la un proces, atât pe cea care a suferit, cât și pe cea care este învinuită. Fiecare are avocatul său. Acesta informează persoanele prezentă la proces despre opinia sa privitor la cele întâmplate şi poate să adreseze întrebări.
  • Psihologul. Este specialistul care are grijă într-un proces ca un copil-martor să se simtă confortabil şi în siguranţă atunci când oferă mărturia sa.
  •  

 La audiere mai pot participa medicul – pentru a acorda ajutor în cazul când copilul suferă de o anumită boală; interpretul – în cazul în care cineva nu înțelege limba în care se vorbește la proces. 

Reţine:

  •   Toţi copiii care sunt invitați ca martori într-un proces penal vor fi permanent însoţiţi de adulţi de încredere (părinte, tutore, specialist în protecţia drepturilor copilului). În timpul audierii, adultul de încredere se va afla în camera de vizualizare.
  • Înregistrarea audierii va fi păstrată în condiţii de siguranţă şi privită doar de persoanele care vor fi autorizate de Judecător. Aceasta va fi folosită doar în timpul procesului penal. În nici un caz nu va fi arătată la televizor sau să se afle despre ea la şcoală.
  •  Martorii nu fac nimic greşit şi nu au de ce să le fie frică sau ruşine. Copilul nu trebuie să se îngrijoreze, el nu are nici o vină pentru ceea ce s-a întâmplat.