24 februarie 2022 – ziua care a schimbat cursul lucrurilor.
Din primele zile de război, echipa CNPAC a fost alături de copiii refugiați din Ucraina, le-a oferit sprijin și suport psiho-emoțional. Aproape 60 de psihologi, pedagogi, asistenți sociali, întruniți în cadrul Serviciuliu Mobil de asistență psiho-socială “PIDTRIMKA” (în traducere din ucraineană – “suport”), creat de CNPAC chiar în primele zile a lunii martie 2022, au mers în zeci de centre unde și-au găsit găzduire refugiații, pentru a le oferi asistență.
Echipele mobile continua să activeze și azi, la un an după declanșarea războiului. Zilnic sunt prezente în 3 regiuni ale țării – nord, sud și centru. Specialiștii, întruniți în echipe a cite 4-6 persoane, zilnic organizează activități pentru și cu partiicparea persoanelor aflate în condiții de migrație, o comunitate formată preponderent din femei și copiii. Sunt organizate activități non-formale, care contribuie la dezvoltarea rezilienței copiilor și îngrijitorilor acestora de a face față evenimentelor cu impact traumatic.
După doar patru luni de activitate, Serviciul mobil PIDTRIMKA a vizitat copii refugiați din peste 30 de raioane ale țării și au asistat peste 10 mii de beneficiari, apoi au urmat alte luni de activitate în care au fost asistați peste 21000 copii și circa 13 000 adulți.
Atât copiii, cât și adulții au primit consiliere psihologică individuală, au participat la grupuri de support psiho-emoțiomal. Copiii și adolecenții au fost incluși în programe educaționale, precum Programul 12 PLUS, COPIII ÎN SIGURANȚĂ, DRUMUL SPRE CASĂ, TEAM-UP, care au contribuit nu doar la îmbunătățirea stării de spirit, dar și la achiziționarea unor competențe noi de recunoaștere a situațiilor potential periculoase și învățarea cum să fie solicitat ajutorul adulților de încredere. Părinții și îngrijitorii copiilor, la rândul lor, au învățat cum să educe copiii cu dragoste și respect, accesînd cele două programe de educație parentală ale CNPAC: Fără palme și CONECT.
Pentru a facilita incluziunea socială a copiilor și adolescenților din Ucraina, CNPAC a lansat inițiativa de creare a spațiilor prietenoase pentru copiii și adolescenți, iar primul spațiu deja a fost lansat la Bălți, în februarie 2023.
Activitatea CNPAC orientată către ajutorul copiilor din Ucraina a fost realizată în parteneriat cu PLAN International, War Child Holland, Fudația Kyeema, Fundația Wold Childhood, fapt pentru care le mulțumim!
Alte informații utile găsiți pe link: https://social.gov.md/informatii-utile-refugiati-ucraina-2/