Mii de apeluri parvenite la „Telefonul copilului”. Ce cazuri sunt semnalate

26

Serviciul de asistenţă telefonică gratuită a copilului 116 111 a fost lansat în Chişinău, acum două luni. În acest timp, au fost înregistrate în jur de zece mii de apeluri. Cei care sună sunt atât copii, cât şi maturi. De cele mai dese ori aceştia solicită consiliere psihologică sau întreabă unde ar putea să se adreseze atunci când le sunt încălcate drepturile, informează Centrul Internaţional „La Strada”.

Astfel, cinci apeluri au semnalat dispariţia copiilor. Este vorba despre băieţi care nu sunt la primul incident când fug de acasă. Zece apeluri au vizat părinţii care îşi neglijează copiii alimentar, vestimentar sau în îngrijire. Din păcate, e vorba de părinţii care sunt şomeri sau care consumă alcool.

Totodată, „La Strada” informează că în 31 de apeluri părinţii au fost îngrijoraţi de starea psiho-emţională a copiilor, într-un caz fiind sesizată hărţuirea online a copilului, iar în trei situaţii au fost sesizări din partea copiilor care sunt victime ale violenţei în familie.

„Din aceste nouă mii şi ceva de apeluri a fost oferită consiliere psihologică şi suport informaţional pentru aproape o mie de persoane. 110 adulţi s-au interesat despre specificul asistenţei pe care-l oferă telefonul copilui, dar şi cum pot beneficia de alte servicii care vizează asistenţa şi drepturile copilului. 70 la sută din sesizări sunt de ordin interfamilial, celelalte 30 la sută au loc în afara familiei, fie că e vorba de violenţă între semeni sau în mediul şcolar”, a declarat preşedinta Centrului Internaţional „La Strada”, Daniela Nichitin-Misail.

Anterior, a mai fost înregistrat şi un caz unde un copil de doi ani a fost lăsat timp de patru zile singur într-un apartament de către o mamă consumatoare de droguri.

Din 1 septembrie, serviciul de asistenţă telefonică gratuită 116 111 funcţioneză 24 de ore din 24. Serviciul vine să sporească nivelul de protecţie a copiilor, prin oferirea accesului direct şi gratuit la consiliere psiho-emoţională şi informare a copiilor despre drepturile lor şi modul în care aceste drepturi pot fi apărate.

Sursa: Ziarul Național