Ofițerii de urmărire penală au fost familiarizați cu condițiile mai prietenoase copiilor victime/martori ai abuzului

22

Ofițerii de urmărire penală au avut posibilitatea să-și consolideze capacitățile profesioniste în cadrul atelierului de lucru Abordări noi în procesul de audiere a copiilor victime/martori ai abuzului”.

Evenimentul care a avut loc în perioada 9 – 10 octombrie a fost desfășurat în contextul aplicării noilor prevederi ale Articolului 1101 și organizat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copiii CNPAC în parteneriat cu Inspectoratul General de Poliție IGP.

Timp de 2 zile, participanții au discuții mai multe tematici din domeniu, precum Fenomenul violenţei faţă de copii în Republica Moldova;  Atitudini şi valori privind violenţa/abuzul faţă de copii; Protecţia specială a copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi din perspectiva colaborării intersectoriale, Condiţiile şi principiile comunicării eficiente cu copiii victime și alte tematici privind audierea copiilor victime/martori ai infracțiunilor în cadrul procesului penal în condiţii speciale prevăzute de legislație.

Atelierul a fost moderat de experți în domeniu, precum Daniela Sîmboteanu, președinte CNPAC, Oxana Șevcenco, Tatiana Baciu, psihologi, Mariana Gornea, Procuratura Generala, Rodica Moraru-Chilimar, MMPSF, Diana Țeberneac, jurist CNPAC.

La atelier au luat parte circa 30 de ofițeri de urmărire penală din municipiul Chișinău, Bălți, raioanele Căușeni, Orhei și Leova.

Evenimentul dat se realizează în baza Memorandumului de Colaborare între CNPAC şi IGP în scopul dezvoltării capacităţilor ofițerilor de urmărire penală  în aplicarea noilor prevederi ale Articolului 1101. Cazurile speciale de audiere a martorului minor ale Codului de Procedură Penală din data de 18.07.2014 și Hotărîrii de Guvern nr. 270 din 8 aprilie 2014 privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ai violenţei, neglijării, exploatării, traficului.

Activitatea se desfășoară în cadrul proiectului “Protecţia copiilor faţă de violenţă, abuz, neglijare şi exploatare în Moldova”, implementat de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii(CNPAC)  cu suportul reprezentanţei UNICEF Moldova.