ONG-urile și jurnaliștii speră la o eficiență mai mare a activității administrațiilor locale în prevenirea violenței asupra copiilor

16

Multe cazuri de violență față de copii ar putea fi prevenite dacă primarii, asistenții sociali, cadrele didactice și lucrătorii medicali și-ar îndeplini atribuțiile de serviciu. De multe ori, acești specialiști nu raportează cazurile de violenţă sau alte abuzuri care le devin cunoscute și nici nu conlucrează între ei atunci când au de soluționat o situație-problemă. La această concluzie au ajuns experții care au participat la ședința rețelei ”Jurnaliștii – prietenii copiilor”, organizată la 13 martie de Centrul de Investigații Jurnalistice și Reprezentanța UNICEF în Moldova. 

Deşi Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi Codul familiei prevăd raportarea obligatorie a cazurilor de violenţă, de cele mai multe ori autorităţile intervin doar în situaţii foarte grave, cum ar fi vătămarea periculoasă pentru viaţă sau chiar moartea copilului. Acest lucru se întâmplă, potrivit participanților la ședință, din cauza că nu există un mecanism de cooperare intersectorială și că de multe ori, specialiștii din teritoriu nu știu cum să reacționeze atunci când depistează un caz de abuz sau violență față de copii.

Rodica Chilimar-Moraru, șefă de secție în cadrul Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, afirmă că situația s-ar putea schimba după adoptarea Legii privind protecția specialiă a copiilor în situație de risc și celor rămași fără îngrijire părintească. Documentul, care se află acum în Parlament, stabileşte procedurile de identificare, evaluare, asistenţă, referire, monitorizare şi evidenţă a copiilor în situaţie de risc şi a copiilor separaţi de părinţi, precum şi autorităţile şi structurile responsabile de aplicare a procedurilor respective.

O altă participanță la ședință, Rodica Josanu, sefa secției asistență juridică de la Ministerul Educației, a informat jurnaliștii că ministerul, în comun cu câteva ONG-uri au elaborat un Mecanism intersectorial de cooperare pentru asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale abuzului, neglijării, exploatării, traficului. Prin ordinul Ministerului, în toate raioanele au fost desemnate persoane responsabile de prevenirea și combaterea violenței. Totodată, în acest ordin sunt descrise acțiunile fiecărui specialist și cum trebuie să intervină directorii, dar și fiecare angajat al unei instituții de învățământ care depistează un caz de abuz.

”Acești specialiști au fost instruiți în domeniul cadrului legal și procedurilor de intervenţie în cazurile de abuz şi neglijare. Ei vor trebui să-și informeze colegii din direcţie, iar mai apoi, toţi împreună, vor informa managerii de instituţii şi angajaţii din sistem”, a menționat Rodica Josanu.

Nelli Lelenco, șef de secție la Ministerul Afacerilor Interne, a spus că în anul 2012 s-a înregistrat o majorare cu circa 70 la sută a numărului cauzelor penale în care copiii au fost victime ale diferitelor forme de violență. Astfel, pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 9 cazuri de omor, 3 cazuri de pruncucidere și 15 cazuri de trafic de copii. În 265 de cauze penale copii au fost victime ale violenței sexuale.

Daniela Sâmboteanu, președintele Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, consideră că majorarea numărului de cazuri înregistrate se datorează atât faptului că membri comunităților au început să fie mai receptivi și să semnaleze cazurile de violență pe care le cunosc, dar și activității sectoarelor abilitate cu protecția copilului – sănătate, protecție socială, ordine publică, educație.

Daniela Sâmboteanu consideră că numărul cazurilor de violență înregistrate va crește și mai mult în următorii 2-3 ani, ca urmare a mecanismelor de raportare și intervenție propuse de autorități. ”Odată puse în aplicare aceste mecanisme, trebuie să ne așteptăm că în următorii ani numărul cazurilor de abuz înregistrate să fie cu mult mai mare. Acest lucru trebuie să ne determine să dezvoltăm și alte politici și servicii ca să putem răspunde necesităților acestor copii. În raioanele unde mecanismele de intervenție sectorială pentru prevenirea și combaterea violenței au fost puse în aplicare se înregistrează mai multe cazuri, cooperarea intersectorială se îmbunătățește, dar, totdată, iese la iveală și faptul că lipsesc serviciile”, a mai spus Sâmboteanu.

Potrivit unui studiu realizat de UNICEF, fiecare al patrulea copil recunoaște că este bătut de părinți dacă nu ascultă, iar un copil din șapte a spus că întotdeauna sau uneori este abuzat fizic de profesorii școlari.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice