Mai multe organizaţii active în domeniul protecţiei sociale a copilului şi familiei – APSCF, printre care şi Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC), au organizat un club de presă în care au vorbit despre specificul şi corectitudinea abordării în cadrul unor campanii sociale a fenomenului violenţei asupra copilului, în raport cu alte fenomene sociale conexe, cum ar fi violenţa în familie.
În cadrul evenimentului, Daniela Sîmboteanu, Preşedintă în cadrul CNPAC, a menţionat că abuzul asupra copilului poate avea loc nu doar în mediul familial dar şi în şcoală, instituţii de îngrijire, comunitate, iar violenţa în familie nu se rezumă doar la violenţa faţă de copil dar şi faţă de ceilalţi membri, în special femei şi persoane în etate. Un alt element distinct, care trebuie să determine modul de abordare, dar şi intervenţia statului este faptul că copiii nu-şi pot exercita singuri drepturile, ei au nevoie de adulţi titulari de obligaţii care să îi reprezinte.
Invitaţii clubului de presă au venit cu mesajul şi îndemnul de a aborda corect aceste fenomene distincte, care sunt foarte clar reglementate în politicile naționale. În caz contrar, societatea este confuzionată, iar stereotipurile ce vizează fenomenul violenţei se înrădăcinează şi mai mult. În acest context, se ridică semnale alarmante despre politica MMPSF privind colaborarea cu actorii sociali în promovarea mesajelor sociale, desfăşurarea campaniilor cu impact major asupra populaţiei.
Un alt aspect alarmant, discutat în cadrul clubului de presă, a constituit promovarea în cadrul campaniei Familii Ocrotite a serviciului public Telefonul Copilului – 116111. Fiind finanțat din bugetul de stat, telefonul copilului, serviciu instituit încă în 2014, este promovat ca fiind un serviciu privat al unei fundații private. În acest sens, Ana Revenco, preşedinta Centrului La Strada, a menţionat că asocierea Telefonului Copilului cu imaginea fundației respective este inadmisibilă, în detrimentul interesului superior al copilului.
Săptămîna trecută peste 30 de ONGuri au semnat o declaraţie prin care au cerut autorităților cu competențe în domeniul protecției copilului și partenerilor de dezvoltare să ia o atitudine vizavi de modul în care o fundaţie privată foloseşte serviciile publice în interesul de auto-promovare, să monitorizeze acțiunile autorităților din perspectiva interesului superior al copilului.