Parteneriat strategic pentru siguranța copiilor: CNPAC și Ministerul Educației și Cercetării au semnat un acord de colaborare

10
Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC) au semnat un acord de colaborare care consolidează eforturile comune de a proteja și sprijini copiii în mediul educațional.
În parteneriat cu MEC, ne propunem să:
  • promovăm starea de bine în mediul educațional, astfel încât fiecare copil să vină la școală cu încredere și bucurie;
  •  contribuim la îmbunătățirea formării cadrelor didactice, pentru ca profesorii să fie pregătiți nu doar academic, ci și emoțional și relațional;
  •  consolidăm legătura dintre familie, autoritățile locale și instituțiile de învățământ, prin programe de educație parentală.
Acordul prevede, de asemenea, asistență reciprocă, schimb de informații și alte forme colaborare — toate orientate spre un singur obiectiv: un mediu școlar mai sigur pentru copiii noștri.
 
Semnarea acestui acord este, inclusiv, rezultatul campaniai naționale de sensibilizare #educatiaNUdoare, desfășurată de CNPAC în cadrul celor 19 zile de activism și prevenire a violenței și abuzului împotriva copiilor și tinerilor.