42 de profesionişti din domeniul educaţiei timpurie din localităţile mun. Chişinău, Orhei şi Hînceşti, au fost instruiţi în vederea aplicării programului de prevenire a abuzului sexual faţă de copiii de vîrstă preşcolară „Copii în siguranţă”. Stagiul de formare a fost organizat de către Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de copii (CNPAC) în perioada 13-14 aprilie şi 18-19 aprilie 2016.
Necesitatea unui astfel de stagiu de formare reiese şi din cifrele înregistrate în ultimii ani care reflectă numărul mare al cazurilor de abuz sexual înregistrate de către instituţiile abilitate. Astfel, anual de către Inspectoratul General al Poliţiei sunt înregistrate circa 220 cazuri de abuz sexual asupra copiilor. Totodată, în ultimii 3 ani CNPAC a oferit asistenţă specializată în 222 cazuri de abuz sexual asupra copiilor, 26% dintre ei fiind copii preşcolari, preponderent cu vârsta cuprinsă între 4-7 ani.
Scopulprogramului „Copiii în siguranţă” este de a informacopiii de vîrstă preşcolară vizavi de ameninţări şi dezvoltarea abilităţilor de apărare în situaţiile de potenţială violenţă.
În cadrul stagiului de formare, participanţii, educători şi metodişti din cadrul instituţiilor de învăţămînt preşcolar, au studiat mai multe tehnici şi metode de prevenire a fenomenului abuzului sexual faţă de copii. Aceştia, timp de două zile, au intrat în rolul copiilor pentru a facilita procesul de înţelegere a informaţiilor oferite de formatori dar şi pentru a şti ulterior cum să transmită informaţia celor mici.
Astfel, stagiul de formare a cuprins 4 module în care educătorii şi metodiştii au studiat emoţiile şi modalitatea acestora de a fi recunoscute şi exprimate, reguli de siguranţă, corpul şi atingerile, secrete bune şi secrete rele.
Ce spun participanţii despre program?
Aurelia Ursachi, metodisă – este o activitate de învăţare pe care o voi utiliza în cadrul activităţilor de zi cu zi. Prin intermediul jocului, voi putea transmite celor mici mesajele programului.
Alina Arventi, metodistă – voi folosi această informaţia în cadrul activităţilor cu cadrele didactice, părinţi, copii. Voi organiza activităţi pentru copii care, în rezultat, să ducă la prevenirea abuzului sexual faţă de copii – prin identificarea emoţiilor şi alte informaţii din program.
Galina Deli, metodistă – voi folosi acest program în instituţia mea, cu copiii şi cadrele didactice, pentru a face schimb de experienţă. Colaborarea cu CNPAC este foarte importantă pentru că împreună putem preveni abuzul faţă de copii. După activităţile organizate de CNPAC, voi contribui la corectitudinea şi organizarea unor tehnici şi programe educative la diferite vîrste ale copiilor.
După finalizarea stagiului de formare, educătorii şi metodiştii vor organiza mai multe activităţi cu copiii în care vor pilotat programul de prevenire a abuzului faţă de copii de vîrstă preşcolară „Copii în siguranţă”, în instituţiile în care activează.
Menţionăm că activitatea a fost organizată în cadrul campaniei AICI NU SE PUNE MÎNA, desfăşurată în R.Moldova de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al R.Moldova, Fundaţia Nobody’s Children (Polonia), cu suportul Fundaţiei OAK şi a Ambasadei SUA în Republica Moldova.