„Reguli și disciplină pentru cei mici”: 35 de părinți din Bălți au participat la programul de educație parentală conceput de CNPAC

2
35 de mame și tați din Bălți au participat la programul de educație parentală „Reguli și disciplină pentru cei mici”, unde au învățat cum să comunice mai eficient cu copiii lor, cum să-i ajute să-și exprime emoțiile, și cum să construiască o relație armonioasă părinte-copil

Natalia Cibotari a fost instruită în cadrul unui atelier desfășurat în această primăvară de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii. Ulterior, ea a împărtășit informațiile utile părinților în perioadele mai-iunie și august-septembrie.


„Acest program este foarte bine structurat, abordând subiecte actuale, întrucât mulți părinți se confruntă cu dificultăți în gestionarea emoțiilor în creșterea și educația copiilor. Recomand cu certitudine participarea cât mai multor părinți”
, afirmă Natalia.

Scopul programului „Reguli și disciplină pentru cei mici”, elaborat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), este de a îmbunătăți abilitățile de parenting ale îngrijitorilor de copii.
 
 
 

Activitatea face parte din programul „Servicii mai bune pentru copii în contact cu sistemul de justiție, părinți și adolescente”, implementat de CNPAC în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Vezi și: Educație fără violență. 21 de cadre didactice din Chișinău și Bălți, instruite pentru a facilita programul de educație parentală „Reguli și disciplină pentru cei mici”