Deşi autorităţile din domeniul protecţiei sociale, educaţiei, ocrotirii sănătăţii şi organelor de drept de la nivel local şi naţional depun efort în colectarea datelor cu privire la situaţia copiilor victime ale violenţei, în Republica Moldova nu avem date credibile despre această categorie de copii.
Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) a analizat procedurile curente, sectoriale şi intersectoriale, utilizate în monitorizarea cazurilor copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, iar concluziile şi recomandările au fost prezentate în Studiul „Mecanismul de monitorizare a implementării actelor intersectoriale și sectoriale în domeniul prevenirii și combaterii violenţei, neglijării, exploatării şi traficului copilului: provocări și perspective”, prezentat de CNPAC Vineri, 5 mai 2017.
Potrivit autorilor Studiului, analiza dinamicii fluxului de date dintre sectoarele Protecţie Socială, Educaţie, Sănătate şi Ordine Publică relevă o serie de neconcordanţe, de la diferenţe conceptuale de definire a criteriilor de colectare a datelor, până la discrepanţe între numărul cazurilor de violenţă identificate versus raportate/referite. Din această cauză, datele sunt comparate cu greu, procesul de monitorizare este dificil, iar calitatea analizei fenomenului violenţei, neglijării, exploatării şi traficului copilului la nivel naţional este scăzută.
Una din recomandările studiului este consolidarea cadrului de monitorizare intersectorială, funcţional atât pe orizontală, cât şi pe verticală, bazat pe indicatori comuni bine determinaţi şi structuraţi, care să ne ofere date credibile cu referire la copiii victime, un deziderat menţionat de nenumărate ori şi de Comitetul ONU cu privire la Drepturile Copilului în adresa Republicii Moldova. Aceasta va permite ca instituţiile statului să eficientizeze şi să direcţioneze politicile şi resursele financiare întru asigurarea dreptului copiilor la protecţie de orice formă de violenţă.
Menționăm că Studiul „Mecanismul de monitorizare a implementării actelor intersectoriale și sectoriale în domeniul prevenirii și combaterii violenţei, neglijării, exploatării şi traficului copilului: provocări și perspective” a fost realizat în cadrul Proiectului „Protecţia copiilor împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi traficului printr-un sistem consolidat şi funcţional”, implementat de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii în parteneriat cu Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului, cu suportul Fundaţiei OAK.