Să promovăm împreună cultura prevenirii abuzului faţă de copii

98

Abuzul copiilor, în special, abuzul sexual, este o problemă universală şi alarmanta ce sporeşte atât atenţia, cât şi măsurile eficiente de protecţie, dar şi de prevenire care sunt necesare la nivel familial, local, naţional şi internaţional.

După o lungă tradiţie de tăcere, abuzul sexual asupra copiilor este denunţat din ce în ce mai mult şi a devenit un subiect public şi politic. 

Guvernul şi organizaţiile societăţii civile trebuie să joace un rol mai activ în promovarea şi respectarea drepturilor copilului (articolul 19 şi 34 * din Convenţia ONU privind Drepturile Copilului) şi să contribuie la prevenirea abuzului asupra copiilor. 

Women’s World Summit Foundation (WWSF) a lansat în anul 2000 Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului faţă de Copii, care este marcată în fiecare an pe data de 19 noiembrie, în sinergie cu aniversarea Zilei Internaţionale pentru drepturile copilului (20 noiembrie). 

Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului faţă de Copii are drept obiectiv să devina un punct de pornire pentru abordarea problemei violenţei faţă de copii şi necesită implementarea unor programe urgente şi eficiente de prevenire. 

Pentru ca această zi să fie un îndemn la acţiune la nivel mondial, WWSF a lansat în 2001 o coaliţie internaţionala a ONG-lor care marchează Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului faţă de Copii cu evenimente relevante şi activităţi care să se concentreze pe sporirea educaţiei de prevenire. 

* Art. 19 – Statele părţi sunt obligate sa ia toate măsurile legislative, administrative, sociale şi educative pentru a proteja copilul de toate formele de violenţă fizică sau mentală, vătămare sau abuz, neglijare sau tratament neglijent, maltratare sau exploatare, inclusiv, abuzul sexual, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre ei, a reprezentantului / reprezentanţilor săi legali, sau oricărei persoane căreea i-a fost încredinţat. 

* Art. 34 – Statele părţi se angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de abuz sexual. Pentru aceste scopuri, statele părţi, în special, trebuie să ia toate măsurile adecvate la nivel naţional, bilateral şi multilateral pentru a preveni: 

(A) stimularea sau constrângerea unui copil de a se angaja în orice activităţi sexuale ilegale; 
(B) exploatarea copiilor în scopul prostituţiei sau altor practici sexuale ilegale; 
(C) exploatarea copiilor în scopul producţiei de spectacole sau de materiale cu caracter pornografic.