Stabilirea contactului psihologic cu copilul este o etapă foarte importantă. Audierea va începe cu o discuţie pe ton blînd , familiar asupra unor chestiuni care interesează pe copil: şcoală, sport, jocuri, literatură, etc. (Aveţi grijă că în unele cazuri, membrii familiei pot fi suspectaţi de abuz. Din acest motiv, tema familiei nu poate fi considerată neutră). Prima prioritate în stabilirea unui contact cu copilul o constituie reducerea neliniştii şi nesiguranţei legate de interviu.
Orice interviu debutează printr-o frază introductivă, de prezentare reciprocă. Profesionistul se poate prezenta ca o persoană a cărei meserie este să stea de vorbă şi să ajute pe acei copii care, în anumite perioade ale vieţii lor, trec prin experienţe dificile. Cel care conduce interviul va spune că meseria sa este de a înţelege „ce s-a întîmplat cu adevărat cu un copil care a trecut prin experienţe despre care îi este greu să vorbească” şi de a-l ajuta să găsească sprijin.
Stabilirea unei relaţii de încredere cu copilul este esenţială. Trebuie de ţinut cont de faptul că copilul poate trăi sentimentul de vinovăţie, inclusiv pentru faptul că va trebui să depună mărturii. De asemenea, copilul deseori simte frică, că poate fi luat de acasă şi plasat într-o instituţie de corecţie. S-ar putea ca această conversaţie pentru copil să fie prima în care este cu adevărat ascultat şi să fie o şansă reală de a stabili contactul şi o relaţie de încredere cu el. Persoana care ia interviu copilului trebuie să-l accepte pe copil aşa cum este acesta, să fie sincer, natural în comportament şi limbaj, empatic, să diminueze autoritatea lui/ei şi ar trebui să pară cât mai prietenos şi de încredere posibil. Persoana care ia interviul ar trebui să-i adreseze întrebări cât mai generale, permiţându-i copilului să devină confortabil în a discuta subiecte neutre.
Odată ce a fost stabilit un contact psihologic favorabil, urmează ca intervietorul să discute cu copilul, într-o manieră pozitivă, cîteva reguli de bază ale audierii.
Reguli de bază ale audierii:
• Spuneţi-i copilului că el/ea va trebui să spună doar lucrurile care s-au întîmplat, chiar şi despre unele secrete ale lui.
• Introduceţi semnificaţia cuvintelor „minciună” şi „adevăr” (în special pentru copiii mici). Aplicaţi un exemplu pentru a vedea dacă copilul a înţeles noţiunile. De exemplu îl puteţi întreba: „Dacă îţi spun că eu am păr verde, aceasta va fi minciună ori adevăr?”
• Dedicaţi suficient timp pentru a explica copilului diferenţa între „secret bun” şi „secret rău”
(„secret bun” – o surpiză pregătită pentru cineva; „secret rău” – te impune cineva sa-l ţii şi ai emoţii negative în legătură cu aceasta).
• Spuneţi-i copilului dacă nu ştie răspuns la vreo întrebare, nu trebuie să ghicească sau să presupună, este normal să spună „Nu ştiu”. Verificaţi dacă copilul a înţeles (în special copiii mici). De exemplu, îl puteţi întreba: „Unde m-am odihnit eu vara trecută?”.
• Asiguraţi copilul, că dacă îi veţi adresa repetat nişte întrebări, aceasta nu înseamnă că el a răspuns incorect, ci Dvs. nu aţi înţeles bine şi aveţi nevoie de o precizare.
• Spuneţi-i copilului că dacă va avea nevoie de o pauză, de apă sau să iasă la WC, să spună fără jenă.
• Comunicaţi copilului care modalitate de documentare a interviului va fi folosită, cine va asista la interviu. În cazul utilizării sistemului de TV cu circuit închis, explicaţi-i motivele şi asiguraţi-l că cele filmate vor fi utilizate doar de Dvs, nu vor fi transmise nimănui.
Preluat din ghidul pentru profesionişti ”Audierea legală a copiilor victime/martori ai abuzului și neglijării”, autor: Daniela Sîmboteanu, – Chişinău, 2009
