Slăbită de chinuri şi nevoită să se protejeze, o adolescentă de 14 ani şi-a înjunghiat tatăl care o violase ani de-a rândul. Fata a fost nevoită să recurgă la acest gest ca să se apere atunci când bărbatul s-a năpustit asupra ei pentru a se răzbuna că l-a deferit justiţiei. El venise acasă după ce se ascunsese de poliţie mai mult timp, întrucât pe numele său exista o sentinţădefinitivă de condamnare pentru violul propriei fiice.
Anişoara avea doar cinci ani când tatăl a început să o molesteze, iar patru ani mai târziu a violat-o pentru prima dată. De atunci a continuat să o batjocorească ori de câte ori a avut ocazia. Bărbatul îi ţinea în frică pe toţi: pe cei doi copii, pe soţie şi pe socrii săi – îi snopea în bătăi aproape zilnic. Tot satul cunoştea drama acestei familii, dar nimeni nu s-a implicat niciodată. De frica soţului, femeia a trecut sub tăcere tragedia care se consuma zilnic în casa lor. S-a decis să ceară ajutorul Centrului „AMICUL” la îndemnul unei nepoate. Venită la Chişinău, femeia a povestit că fiica sa este abuzată sexual de către tată şi a cerut ajutor.
Intervenţia „AMICUL”
Anişoara a efectuat examenul medico-legal, iar specialiştii au sesizat procuratura. Procurorul responsabil de examinarea cazului a reacţionat prompt, deplasându-se personal împreună cu suspecta victimă la Centrul de medicină legală. În aceeaşi zi, reprezentantul legii a audiat fetiţa în camera de audiere prietenoasă copilului din cadrul Centrului „AMICUL”, cu participarea unui psiholog, apoi, în baza acestor declaraţii a mers imediat în localitate şi l-a reţinut pe suspectul abuzator.
După mult timp, Anişoara pentru prima data s-a simţit liberă şi protejată de sistem, găsind în sufletul ei o speranţă pentru viitor. Însă aceste sentimente n-au durat mult timp, fiind umbrite din nou de frică, groază şi ameninţări, deoarece procuratura, apoi instanţa de judecată au decis să stabilească pentru abuzator arest la domiciu, acolo unde Anişoara îşi petrecea zi de zi drama vieţii. După mai multe încercări şi eforturi depuse de echipă, copilului i-a fost asigurat spaţiul protector într-un centru de plasament din Chişinău.
Cel mai surprinzător în acest caz este lipsa totală de reacţie din partea autorităţilor locale – specialişti responsabili de protecţia copilului. Nici medicul de familie, nici medicul ginecolog, care ştiau despre faptul abuzului sexual nu s-au autosesizat şi n-au raportat cazul organelor competente, aşa cum prevede legislaţia.