Termen extins: Anunț pentru selectarea unui consultant/e sau grup de consultanți pentru realizarea raportului de evaluare privind pilotarea serviciului social de asistență și reabilitare psihosocială a copilului și familiei

108

Tipul contractului: Prestări servicii  

Durata prestării serviciilor: iulie – septembrie 2023 

  1. Context. 

A.O. Centrul Național pentru Prevenirea Abuzului Copilului (CNPAC) este o organizație nonprofit din Republica Moldova, cu 25 ani experiență, care promovează drepturile copiilor de a fi protejați împotriva oricărei forme de violență prin activități de prevenire, pledoarie, dezvoltare de capacități și servicii specializate. 

Prevenirea și combaterea violenței față de copii rămâne o problemă stringentă pentru Republica Moldova: circa doi din cinci copii au fost supuși vreunui tip de violență; una din șapte fete și unul din douăzeci de băieți au fost supuși violenței sexuale până la vârsta de 18 ani; violența fizică a fost cel mai des întâlnit tip de violență survenit în copilărie, afectând una din cinci fete și unul din trei băieți, iar semenii au fost cei mai frecvenți abuzatori în cazul violenței fizice în copilărie. Una din nouă fete și unul din unsprezece băieți până la vârsta de 18 ani au fost supuși violenței emoționale din partea unui părinte, a unui îngrijitor adult sau a unei rude adulte; un sfert dintre fete și aproape jumătate dintre băieți au aprobat normele și convingerile tradiționale despre gen, practicile sexuale și violența partenerului intim; una din nouă fete și unul din douăzeci de băieți au avut vreodată gânduri de suicid, iar circa jumătate din numărul fetelor care avuseseră vreodată asemenea gânduri au încercat să se sinucidă.1 

Identificarea precoce și raportarea cazurilor de violență, precum și solicitările de asistență continuă rămâne o provocare pentru autoritățile la toate nivelurile și pentru victime. Victimele nu solicită întotdeauna asistență: multe victime ale violenței sexuale n-au spus nimănui despre experiența lor; deși trei din cinci fete și doi din cinci băieți știau unde să se adreseze după ajutor, foarte puțini au solicitat și au primit servicii de sprijin.2 

CNPAC a dezvoltat și promovat  două servicii specializate pentru asistența copiilor victime a  violenței, fiind susținător al celor mai inovative practici de asistență multidisciplinară a copiilor victime, bazându-se pe o vastă experiență în calitate de prestator al serviciilor specializate pentru copiii victime: Centrul de asistență psihosocială a copilului și familiei „Amicul”, în Chișinău, începând cu 2003 si Centrul regional Nord de asistență integrată a copiilor victime a infracțiunilor (de tip Barnahus), în Bălți, începând cu 2022. Mai multe aici:  https://www.cnpac.md/ro/analiza-practicii-asistentei-multidisciplinare-copiilor-victime-ale-infractiunilor-cadrul-centrului-de-asistenta-psihosociala-amicul-cnpac-2014-2020/ 

La 1 iunie 2022 Guvernul Republicii Moldova a aprobat Programul Național pentru Protecția Copilului pe anii 2022 – 2026 și  Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia. Printre cele trei obiective generale care stabilesc prioritățile de dezvoltare ale sistemului de protecție a copilului se regăsește obiectivul general 2: Adulții și copiii manifestă toleranță zero față de orice formă de violență împotriva copiilor, iar obiectivul specific 2.3. prevede expres crearea serviciilor specializate de asistență și reabilitare psihosocială a copiilor victime a  violenței. În programul național se propune până în anul 2026 să fie funcționale 15 servicii de asistență și reabilitare psihosocială pentru copii la nivelul autorităților administrației publice locale de nivelul al doilea.  

Începând cu septembrie 2022, CNPAC a inițiat pilotarea serviciului social specializat de asistență și reabilitare psihosocială a copilului și familiei, pe platforma Centrului de asistență psihosocială a copilului și familiei „Amicul”Serviciul pilotat se focusează pe următoarele direcții de intervenție:   

  1. Realizarea  asistenței și reabilitării psihosociale a copiilor, inclusiv intervenție  în situațiile de criză, pentru diminuarea consecințelor violenței, neglijării, exploatării și traficului, îmbunătățirii stării psihoemoționale a copiilor și a capacității optime a acestora de funcționare în plan individual și social;  
  2. Asigurarea accesului părinților și persoanelor în grija cărora se află copiii la asistență psihosocială și activități de educație parentală.   

În contextul pilotării noului model de serviciu social adresat copiilor și familiilor acestora, CNPAC a  implementat instrumente metodologice noi  pentru  asistența și intervenția psihosocială a copiilor victime a violenței. Accentele sunt puse pe  asistența psihologică a copiilor afectați de violență în vederea îmbunătățirii stării lor psihoemoționale,  pe valorificarea factorilor de protecție ai copilului și familiei, prin  asigurarea accesului  la  educație parentală de calitate. Activitatea de evaluare  a pilotării serviciului social de asistență și reabilitare psihosocială a copilului și familiei este realizată în cadrul proiectului  „Promovarea îngrijirii copilului în mediul familial prin dezvoltarea de politici/pilotarea de noi servicii” , implementat de CNPAC cu suportul Catholic Relief Services, Changing the Way We Care, în perioada februarie – septembrie 2023.  

Rezultatele pilotării vor servi pentru elaborarea cadrului regulatoriu și a celui metodologic în procesul de design și promovare a serviciului specializat de asistență și reabilitare psihosocială a copiilor victime a violenței. 

  1. Obiectiv 

Obiectivul general al evaluării este examinarea şi analiza rezultatelor pilotării serviciului specializat de asistență și reabilitare psihosocială a copiilor victime a violenței, realizate în perioada septembrie 2022- septembrie 2023. 

Obiective specifice: 

  • descrierea și analiza procesului de pilotare, inclusiv a  metodelor de lucru și a instrumentelor utilizate, colaborare cu alte instituții; 
  • analiza modelului serviciului pilotat din perspectiva racordării acestuia la necesitățile de asistență și reabilitare psihosocială a copiilor victime a violenței și a principiilor recunoscute în domeniul protecției copilului și a reabilitării copiilor victime a violenței; 
  • analiza eficienței metodelor de lucru și a strategiilor de intervenție pentru fiecare etapă a procesului de asistență și reabilitare psihosocială a copiilor victime a violenței/ părinților/îngrijitorilor acestora; 
  • analiza eficienței metodelor/practicilor de prevenire a burn-out-ului la specialiștii care prestează servicii persoanelor afectate de trauma psihologică și oferă suport în cadrul serviciului pilotat; 
  • elaborarea recomandărilor pentru consolidarea modelului serviciului specializat de asistență și reabilitare a copiilor victime a violenței în baza rezultatelor pilotării. 
  1. Sarcinile și responsabilitățile consultatului/tei/ grupului de consultanți 

Activitatea presupune realizarea următoarelor sarcini:  

  • gestionarea procesului de evaluare a rezultatelor pilotării serviciului de asistență și reabilitare psihosocială a copiilor victime a violenței ;  
  • întocmirea și respectarea planului și a termenilor de realizare a evaluării, agreate cu CNPAC; 
  • elaborarea metodologiei de cercetare; 
  • realizarea analizei pilotării serviciului și prezentarea acesteia către CNPAC; 
  • definitivarea raportului de studiu luând în considerare comentariile și feedback-ul CNPAC și al partenerilor; 
  • respectarea cerințelor tehnice a sarcinilor menționate în Termenii de referință în timp util și la cele mai înalte standarde.  
  1. Procesul de evaluare și metodele 

Metodologia de evaluare va include: 

  • cercetare documentară (analiza datelor prezentate de echipa serviciului care a realizat procesul de pilotare); 
  • culegerea datelor pe teren (interviuri individuale cu reprezentanți ai autorităților tutelare, parteneri, beneficiari). 

Echipa de implementare va pune la dispoziția consultantului/ei/grupului de consultanți toate documentele relevante necesare pentru efectuarea evaluării. 

  1. Responsabilități și termeni de realizare 

Produse finale: conform tabelului: 

Nr. 

Sarcini 

Livrabile 

Termen limită 

1 

Elaborarea metodologiei și a planului de realizare a  evaluării  

Metodologie elaborată și aprobată 

Plan de acțiuni elaborat și aprobat 

25.07.2023 

2 

Desfășurarea evaluării în teren 

Activități realizate, conform planului de acțiuni 

15.07.2023-10.08.2023 

3 

Elaborarea raportului de pilotare  

Raport de pilotare – prima versiune 

Raport de pilotare – versiunea finală, în baza comentariilor și recomandărilor 

28.08.2023 

 

 

 

13.09.2023 

4 

Prezentarea rezultatelor studiului în cadrul a două evenimente publice 

Prezentare PowerPoint (sau alt format similar) 

18.09.2023 

26.09.2023 

 

Cerințe față de candidat3:   

  • Studii superioare în domeniul științelor sociale, juridice sau alte domenii relevante; 
  • Experienţă extensivă în realizarea studiilor de evaluare; 
  • Cunoaşterea domeniului protecţiei copilului în Republica Moldova; 
  • Respectarea strictă a termenelor limită; 
  • Abilităţi profunde de analiză şi sistematizare; 
  • Abilităţi de comunicare, de facilitare a discuţiilor; 
  • Deprinderi bune de lucru la computer.  

Dosarul candidatului va include: 

  1. CV-ul candidatului/ei, grupului de experți, incluzând date privind experiența anterioară în cercetări similare și rezultatele specifice obținute/dovada elaborării produselor similare; 
  2. Oferta tehnică cuprinzând viziunea și abordarea privind metodologia exercițiului de evaluare; 
  3. Oferta financiară (în MDL) cu specificarea unui preț fix total pentru proiect însoțiți de o defalcare a costurilor; 
  4. Declarația pe propria răspundere că nu a fost condamnat/ă în trecut pentru un comportament incompatibil cu prestarea serviciilor pentru copii, precum și că nu a fost supus/ă unor măsuri de investigație pentru acțiuni criminale sau încălcare a conduitei, care să pună în primejdie integritatea fizică sau psihică a copiilor. 

Criterii de evaluare ale dosarelor depuse: 

  • Studiile absolvite – 20 pct.; 
  • Nivelul de expertiză – 40 pct.; 
  • Calitatea și relevanța ofertei tehnice – 30 pct.; 
  • Oferta financiară –  10 pct.  

Total: 100 puncte. 

Modalitatea de depunere a dosarului: 

Dosarul va fi depus prin e-mail la adresa concurs@cnpac.md sau la sediul CNPAC, mun. Chișinău, str. Tricolorului 37 B, cu mențiunea „Aplicare – evaluare pilotare ”. 

Evaluarea dosarelor se va realiza în 2 etape:  

  • la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele enunțate mai sus;  
  • cea de-a doua etapă va consta în intervievarea candidaților pre-selectați. Vor fi contactați doar candidații preselectați pentru interviu.  

Dosarele depuse peste termen vor fi respinse. Doar candidatul/a/ grupul de candidați  selectat va fi notificat. 

Termen limită de depunere a dosarelor: 14 iulie 2023, ora 18:00. 

Informații adiționale pot fi solicitate la adresa dteberneac@cnpac.md  sau la nr. 079880211.   

Notă: CNPAC prelucrează datele cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal. Prin expedierea dosarului, dvs., sunteți de acord că datele dvs. personale vor fi utilizate în procesul de recrutare. Documentele ce conțin date cu caracter personal se vor păstra doar pentru perioada de recrutare.