Toți copiii din Republica Moldova, victime sau martori în cauze penale, vor fi audiați în condiții speciale

204

Începând cu 9 ianuarie 2023, toți copiii victime sau martori în cauzele penale privind infracțiunile cu caracter sexual, traficul de copii sau violența în familie, precum și în alte cazuri în care interesele justiției sau ale copilului o cer, vor fi audiați în condiții speciale. 

În data de 17 noiembrie 2022, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectură finală proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (asigurarea drepturilor victimelor în cazul infracțiunilor privind viața sexuală și violența în familie) prin care a fost modificat art. 1101 din Codul de procedură penală. Potrivit acestor modificări a fost extinsă vârsta copiilor care urmează să fie audiați în condiții speciale. Astfel, pe cauzele penale privind infracțiunile cu caracter sexual, traficul de persoane/copii sau violență în familie, la etapa de urmărire penală, toți copiii cu vârsta până la 18 ani vor fi audiați în condiții speciale. Până la operarea acestor modificări, în mod obligatoriu, erau audiați în condiții speciale doar copiii victime/martori până la 14 ani, audierea celorlalți copii victime/martori,  fiind la discreția profesioniștilor din sistemul de drept.  

Audierea copiilor victime/martori în condiții și spații special amenajate reprezintă o verigă a sistemul juridic prietenos copilului. Aceasta are drept scop protejarea copiilor de situațiile traumatizante de a povesti în fața diferitor specialiști în momentul de expunere a situației prin care a trecut sau pe care o cunoaște, evitarea confruntării dintre copil și abuzator, dar și prevenirea revictimizării secundare a copiilor din partea sistemului judiciar, excluzând necesitatea de a se prezenta în instanța de judecată pentru a depune mărturii repetat.

Spațiul special amenajat pentru audierea copiilor în condiții speciale reprezintă o combinație de două camere – camera de audiere și camera de vizualizare. În camera de audiere se află doar copilul și intervievatorul care este o persoană special instruită pentru a realiza discuția prietenoasă cu acesta. În camera de vizualizare se află ceilalți participanți – judecătorul de instrucție, procurorul, reprezentantul legal, avocații, psihologul, grefierul. Legătura între cele două camere este realizată prin mijloace audio-video, iar informațiile pe care copilul le oferă sunt înregistrate pe un CD, care este anexat la materialele cauzei penale. 

Odată cu înființarea serviciului de specializare înaltă pentru copiii care au fost victime sau martori ai infracțiunilor – Centre regionale de asistență integrată de tip Barnahus, instituit prin H.G. nr. 708/2019, audierea copiilor victime sau martori  în cauzele penale privind infracțiunile cu caracter sexual, privind traficul de copii sau violența în familie, precum și în alte cazuri în care interesele justiției sau ale copilului se realizează în aceste instituții. În februarie 2022, a fost deschis primul Centru regional de asistență integrată a copiilor victime sau martori ai infracțiunilor Nord, de tip Barnahus, amplasat în mun. Bălți, în cadrul căruia pe parcursul anului au fost audiați în condiții speciale 55 copiii, 13 % dintre aceștia cu vârsta cuprinsă între 14- 18 ani.